x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Radu Mazăre: Festivalul de la Mamaia este învechit. Nu ar mai trebui organizat dacă nu este modernizat

Radu Mazăre: Festivalul de la Mamaia este învechit. Nu ar mai trebui organizat dacă nu este modernizat

31 Iul 2013   •   15:11
Radu Mazăre: Festivalul de la Mamaia este învechit. Nu ar mai trebui organizat dacă nu este modernizat

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, este de părere că Festivalul naţional de muzică uşoară Mamaia este învechit, cu impact redus, i se alocă sume foarte mari şi nu ar mai trebui organizat dacă nu este modernizat.

"La felul în care este, eu nu-i văd rostul. (...) Părerea mea este că festivalul de la Mamaia, în formula în care este, este învechit, îmbătrânit. În festivalul de la Mamaia se bagă foarte mulţi bani, cu un impact extraordinar de mic. Adică, ca să cheltuieşti un milion sau un milion şi jumătate de euro ca să faci un festival unde să-ţi vină o mie şi ceva de oameni, faţă de a cheltui 200.000 de euro unde să-ţi vină 50.000 de oameni, cum facem noi la carnaval, este o diferenţă ca de la cer la pământ. Eu, acest festival l-aş fi adaptat şi modernizat", a spus Mazăre, la finalul unei şedinţe a Consiliului Local Municipal.

Primarul a menţionat că Festivalul Mamaia este în "parohia" Consiliului Judeţean, unde există păreri că festivalul nu ar trebui modernizat.

"Acolo există o temere că, totuşi, el are tradiţie şi că nu poate fi modificat şi că trebuie păstrat ca atare", a afirmat edilul, precizând totodată că Primăria Constanţa nu are bani "de băgat" în acest festival. Potrivit primarului Constanţei, începând de anul viitor, municipalitatea va organiza un alt festival de muzică, modern şi "adaptat" anului 2014.

"Îl vom face într-o piaţă publică, cu acces liber pentru toată lumea, gratuit. Nu ştiu formula în care va fi, încă ne mai gândim la ea", a declarat Radu Mazăre, potrivit Agerpres.

Festivalul naţional de muzică uşoară Mamaia riscă să nu mai poată fi organizat în acest sezon estival din cauza lipsei banilor, în condiţiile în care, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a anunţat, zilele trecute, că instituţia nu mai poate asigura fondurile necesare derulării evenimentului.

Preşedintele CJ a menţionat că vizat este şi Festivalul naţional de muzică populară Mamaia şi că a solicitat sprijin guvernamental pentru ca cele două festivaluri să poată fi organizate.

"Festivalul naţional de muzică uşoară Mamaia şi Festivalul naţional de muzică populară Mamaia sunt festivaluri pe care Consiliul Judeţean, de 8 ani de când sunt eu preşedinte, le susţine singur. Am cerut sprijin Guvernului României, pentru că nu este festivalul Consiliului Judeţean Constanţa, este festivalul României. Este festivalul unde toate talentele de muzică uşoară şi populară candidează, sunt selectaţi şi îi vede o ţară întreagă. (...) Nu mai avem de unde să susţinem singuri aceste festivaluri, de aceea am solicitat sprijinul Guvernului şi aştept răspunsul", a declarat Constantinescu.


Festivalul naţional de muzică uşoară Mamaia este unul dintre cele mai vechi festivaluri de acest gen din România, având până în prezent 42 de ediţii.

×