x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila: Tratament egal pentru toți pacienții din statele membre ale Uniunii Europene

Rafila: Tratament egal pentru toți pacienții din statele membre ale Uniunii Europene

de Redacția Jurnalul    |    30 Noi 2023   •   22:00
Rafila: Tratament egal pentru toți pacienții din statele membre ale Uniunii Europene
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și secretarul de stat Alexandru Rogobete au participat, la Bruxelles, în cadrul programului EU4Health, la o discuție despre politicile europene de sănătate și impactul acestora asupra dezvoltării sistemului medical din România.

Cei doi oficiali au subliniat importanța asigurării unui tratament egal pentru toți pacienții din statele membre ale Uniunii Europene, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

„Asigurarea tratamentului egal, precum și accesul la medicamente pentru toți pacienții din Uniunea Europeană sunt obiective importante pentru promovarea sănătății în comunitatea europeană. Grija pentru sănătatea oamenilor este un efort comun al statelor membre, instituțiilor UE și al sectorului privat, pentru a dezvolta politici și strategii care să asigure distribuirea echitabilă a tratamentelor către toți pacienții. Implementarea și menținerea unui sistem de sănătate eficient, precum și asigurarea accesului la servicii de asistență medicală pentru întreaga populație reprezintă o prioritate pentru Ministerul Sănătății”, a declarat Rafila.

În cadrul reuniunii de la Parlamentul European s-a discutat și despre importanța fondurilor europene pentru dezvoltarea infrastructurii medicale și a digitalizării sistemului medical.

„România beneficiază de peste 9 miliarde de euro până la finalul anului 2030, din diferite surse de finanțare. Prin PNRR am reușit să finalizăm proiectele pentru dezvoltarea asistenței medicale primare, a ambulatoriilor de specialitate, respectiv să investim masiv în spitale pentru dezvoltarea secțiilor de nou-născuți. Continuăm investițiile în digitalizarea sistemului medical și realizarea sistemului național de telemedicină”, a arătat, la rândul său, secretarul de stat din Ministerul Sănătății Alexandru Rogobete.

Evenimentul a fost organizat de europarlamentarul Cristian Bușoi, raportor pentru EU4Health.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: rafila sanatate parlamentul european