x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rapita de o banda de romani

Rapita de o banda de romani

28 Iun 2004   •   00:00

OBSERVATOR

Nevasta unui om de afaceri italian, Franco Valdata, din orasul Pavia, a fost rapita si sechestrata timp de cinci zile de o banda de romani.

Cinci zile sechestrata de imigranti romani

Mai multi imigranti romani ilegali au participat la rapirea sotiei unui om de afaceri italian. Cinci dintre ei sunt acum dupa gratii. Un altul este dat in urmarire generala.
ana ilie

Cinci imigranti ilegali romani au fost arestati in Italia in legatura cu rapirea sotiei unui om de afaceri din domeniul constructiilor.

PESTE UN MILION DE EURO. Ei fac parte dintr-o grupare care a rapit-o pe Anna Maria Valdata, in varsta de 74 de ani, duminica trecuta, din curtea vilei sale de langa orasul Pavia. Rapitorii au telefonat apoi familiei pentru a cere o rascumparare imensa, de 1,250 milioane de euro. Femeia a fost tinuta intr-un adapost improvizat, langa un rau, la aproape 40 de kilometri de casa ei si crede ca rapitorii, speriindu-se ca politia a impanzit zona cautand-o, s-au decis sa ii dea drumul. Anna Valdata a fost eliberata dupa cinci zile de sechestru, undeva pe Autostrada Milano - Genova. Rapitorii nu numai ca nu si-au primit banii, ci i-au dat ei femeii 10 euro pentru a telefona acasa.

MESAJUL. Odata eliberata, Anna Valdata a povestit politiei cum a decurs rapirea. Se afla duminica dimineata in gradina vilei sale din Silvano Pietra, din apropiere de Pavia, iar sotul sau nu era acasa. Dupa ce au sedat cainele de paza al familiei, doi dintre raufacatori au atacat-o pe la spate, i-au legat mainile si i-au acoperit ochii. Sechestratorii au lasat in casa un mesaj adresat sotului, Franco Valdata, si semnat "Mafia rusa": "Compania ta a adus daune intereselor noastre. Vrem 1,250 milioane de euro pentru daunele produse. Iti inapoiem sotia cand ne dai banii. Ai la dispozitie o saptamana". Ulterior, la vila familiei Valdata au fost primite doua apeluri telefonice, din Romania.

COMPLICII DE LA BUCURESTI. Potrivit anchetatorilor, un barbat a intrebat: "Deci, ai pregatit banii?". Sursa telefonului a fost localizata, acesta fiind dat de un complice al rapitorilor de undeva de la o cabina telefonica publica din apropiere de Bucuresti.

Ancheta complicata

Dupa ce Anna a fost eliberata, anchetatorii au interogat-o timp de sapte ore, pentru a afla de la ea cat mai multe detalii despre cei care au luat-o ostatica. Femeia le-a povestit cu calm calvarul prin care a trecut si le-a spus ca nu a reusit sa vada decat incaltarile rapitorilor, care erau sport. Sambata, carabinierii audiau doi tineri de provenienta est-europeana, in legatura cu rapirea, iar duminica la pranz aveau deja cinci persoane in arest.

Un barbat, tot de origine romana, a scapat printre degetele politistilor in timpul unui raid matinal in zona Voghera, unde anchetatorii sustin ca se afla "baza logistica a sechestratorilor". Chestiunea s-a complicat dupa ce a aparut posibilitatea unei legaturi intre uciderea unui taximetrist din Genova, Alessandro Garaventa, si rapire. Anchetatorii au intrat in posesia casetei video inregistrate la statia de taximetre de unde acesta a plecat cu ultimul sau client, la putin timp dupa ce Anna Valdata fusese eliberata, in apropiere. Carabinierii urmaresc in paralel si pista telefoanelor publice din Romania de la care au fost date telefoanele anonime la locuinta Valdata.

×
Subiecte în articol: observator valdata