x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rata şomajului din România în CREŞTERE

Rata şomajului din România în CREŞTERE

03 Iun 2015   •   10:54
Rata şomajului din România în CREŞTERE
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Rata şomajului a ajuns, în aprilie, la 6,9%, în creştere cu 0,1% atât faţă de luna anterioară, cât şi în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul 2014, arată datele Institutului Naţional de Statistică /INS/, publicate miercuri.

În acelaşi timp, numărul şomerilor (în vârstă de 15 - 74 de ani), estimat pentru aprilie 2015, este de 628.000 de persoane, în creştere faţă de luna precedentă, când se consemnaseră 623.000 de persoane, dar în uşoară scădere raportat la aceeaşi lună din anul anterior (629.000 de persoane).

Potrivit sursei citate, rata şomajului în formă ajustată sezonier a crescut cu 0,1%, atât faţă de luna anterioară, cât şi faţă de nivelul înregistrat în aprilie 2014.

De asemenea, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,6% pe cea a femeilor, valorile respective fiind de 7,6% în cazul persoanelor de sex masculin şi de 6% în cazul celor de sex feminin.

Pentru persoanele adulte (25 - 74 de ani), rata şomajului a fost estimată la 5,5% pentru luna aprilie 2015, respectiv 6,2% în cazul bărbaţilor şi 4,6% în cel al femeilor.

Totodată, numărul şomerilor în vârstă de 25 - 74 de ani reprezintă 73,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2015.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: rata somajului in crestere