x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Regele hotilor din Cismigiu

Regele hotilor din Cismigiu

27 Sep 2004   •   00:00

Un individ fara picioare a bagat spaima in trecatorii care se plimba in Parcul Cismigiu. Autoproclamat rege al hotilor din zona, "Mugurel" a pus pe jar timp de o saptamana o intreaga sectie de politie.

ION ALEXANDRU

Toata saptamana trecuta, politistii judiciaristi de la Sectia 3 au facut pande peste pande pentru a-l prinde pe cel mai periculos infractor care jefuieste lumea in Parcul Cismigiu. Acesta este Vasile Paun, in varsta de 24 de ani, poreclit "Mugurel", un individ care conduce dintr-un scaun cu rotile o gasca de hoti cautati de politie pentru mai multe fapte.

JEFUITI. La inceputul saptamanii trecute, doi tineri au avut nesansa sa il intalneasca pe "Mugurel". Ei au fost acostati de trei indivizi in Parcul Cismigiu, au fost luati pe sus si dusi cu forta in zona cunoscuta sub numele "la cetate". Aici, ciungul i-a dezbracat pe tineri de pantaloni si de geci, dupa care le-a comandat acolitilor sai sa le administreze victimelor mai multe randuri de ciomageala. "Pretextul era acela ca o fata din gasca lui "Mugurel" ar fi fost injurata de victime. Fata, in varsta de 15 ani, i-a pus pe tineri sa se frece cu ceapa la ochi, dupa care "Mugurel" i-a obligat, sub amenintarea cu bataia, sa manance un borcan plin cu mustar si aproximativ o jumatate de kilogram de ceapa", ne-au povestit politistii care au instrumentat cazul.

PRINS. Dupa trei ore de batjocura, tinerii au fost lasati sa plece. Agresorii i-au "escortat" pana in statia de autobuz de la iesirea din parc si nu au plecat pana cand nu au fost siguri ca acestia au parasit zona. Din nefericire pentru talhari, victimele s-au dus direct la Sectia 3, unde au povestit toata tarasenia. Anchetatorii au inceput sa-l caute pe "Mugurel", pe care il cunosteau foarte bine, deoarece l-au mai arestat de cateva ori pentru diverse fapte. Ciungul a fost prins in fata sediului central al PRM. Initial, nu a ripostat, insa odata urcat in duba a inceput sa loveasca cu pumnii in geamuri. Individul are o forta extraordinara in brate. Judecatorii au ramas pur si simplu muti cand au citit dosarul, nevenindu-le sa creada ca un om fara picioare poate fi un infractor periculos.

PANDA. Timp de o saptamana, politistii au facut mai multe pande pentru a-i prinde pe complicii sai. Unul dintre ei, Eduard Daniel Dumitru, de 20 de ani, a fost prins dupa ce politistii l-au determinat sa se prezinte singur la Sectie, fiind citat ca martor intr-o cauza fictiva. Al doilea, Cristian Repta (24 de ani), a fost retinut in statia RATB de la Perla, in timp ce isi astepta prietena. In fine, ultimul, dar si cel mai periculos complice al lui "Mugurel", este Stefan Romeo Haciadurian (25 de ani), cunoscut cu antecedente penale. Acesta a fost prins in cartierul Dristor. ""Mugurel" purta, in momentul retinerii, geaca pe care a furat-o de la tinerii din Cismigiu, in timp ce Haciadurian era imbracat cu blugii uneia dintre victime", au mai precizat anchetatorii.

N-ARE CE SA-MI FACA

Vasile Paun, zis "Mugurel", a devenit spaima cartierului Cismigiu la catva timp dupa ce a suferit un accident. In copilarie, individul a fost lovit de un tramvai, incident in urma caruia i-au fost amputate ambele picioare. De atunci, omul s-a apucat de nenorociri. A strans in jurul lui tot felul de infractori, de la talhari la hoti de masini, traficanti de droguri si prostituate. In Parcul Cismigiu, el se considera un fel de stapan al aleilor, nu de putine ori trecatorii fiind agresati sau jefuiti de telefoane, bani sau haine. Chiar si atunci cand a fost retinut, "Mugurel" le-a spus politistilor ca nu se teme de nimeni, pentru ca "el este ciung si nici un judecator nu are curajul sa-l bage in puscarie". Chiar si acolitii sai se tem de omul din carucior. Ei spun ca atunci cand se afla in preajma lui sunt hipnotizati si fac lucruri pe care in mod normal nu le-ar face. Ciungul chiar i-a amenintat pe unii dintre prietenii sai, spunandu-le: "Eu sunt Mugur, dar mai sunt cateva zeci de Mugur in parcul asta si daca fluier o data, vin toti".
×
Subiecte în articol: observator cişmigiu mugurel