x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Remus Pricopie: “Evaluările naţionale nu vor conta la admiterea în clasa a IX-a”

Remus Pricopie: “Evaluările naţionale nu vor conta la admiterea în clasa a IX-a”

27 Apr 2014   •   20:35
Remus Pricopie: “Evaluările naţionale nu vor conta la admiterea în clasa a IX-a”

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a infirmat ieri, la Caransebeş, zvonurile potrivit cărora rezultatele elevilor la evaluarea naţională, introdusă în premieră, din acest an şcolar, la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor conta la admiterea în clasa a IX-a. “Evaluările naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a au rolul de a evalua pe de o parte nivelul de pregătire al elevilor după câţiva ani de şcoală, iar, pe de altă parte, de a pregăti elevii cu atmosfera de examen. Nu sunt examene naţionale, ci evaluări, iar notele nu vor fi trecute în catalog. Metodele clasice de evaluare nu ne permit o analiză a pregătirii elevilor la nivel naţional. Modalitatea de evaluare la clasă diferă de la un profesor la altul, ori aceste evaluări naţionale transversale au acelaşi sistem de redactare a subiectelor, aceleaşi sistem de măsurare a performanţei elevilor. Evaluările, însă, nu vor avea niciun impact, ci doar pregătesc admiterea pentru clasa a IX-a şi copiii nu vor fi ierarhizaţi niciodată în funcţie de aceste rezultate”, a declarat Remus Pricopie, conform Agerpres.

Din păcate, a spus el, la examenul de bacalaureat nu s-au înregistrat rezultate spectaculoase, chiar dacă în ultimul an curba a fost una ascendentă. De exemplu, anul trecut, procentul de promovabilitate la bacalaureat, pentru promoţia 2013, a fost de 64%, iar după sesiunea de toamnă s-a ajuns la 70%. “Atunci când înregistrăm un insucces, trebuie să ne întrebăm cu ce am greşit de când a intrat acest copil pe băncile şcolii, trebuie să fim atenţi cu ceea ce se întâmplă în şcoală sau în grădiniţă, iar copiii trebuie aduşi cât mai repede într-un cadru formal de educaţie. Acest lucru înseamnă să aducem copiii la grădiniţă cât mai devreme, pentru că aşa ei se obişnuiesc cu ideea de şcoală, educaţie, colectivitate, iar ulterior experienţa de grădiniţă le va permite ca în ciclul primar să performeze mai bine”, a mai spus ministrul Educaţiei.
 

×