x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Respectarea măsurilor de distanțare socială. CFR Călători: Peste 1.100 de trenuri au fost verificate în perioada 7 - 14 iulie

Respectarea măsurilor de distanțare socială. CFR Călători: Peste 1.100 de trenuri au fost verificate în perioada 7 - 14 iulie

15 Iul 2020   •   16:27
Respectarea măsurilor de distanțare socială. CFR Călători: Peste 1.100 de trenuri au fost verificate în perioada 7 - 14 iulie
Sursa foto: Victor Stroe

Poliția Transporturi Feroviare a efectuat, în perioada 7 – 14 iulie, activități de control în sistemul transporturilor feroviare, inclusiv pentru verificarea respectării măsurilor de distanțare socială, în 447 de stații de cale ferată și în 1.104 de trenuri de călători, potrivit unui comunicat al CFR Călători.

Controalele au avut loc în 385 de trenuri de călători care circulau către sau dinspre litoral și în alte 372 de trenuri care circulau către sau dinspre alte stațiuni.

Astfel, echipe mixte de control ale CFR Călători şi ale Poliţiei Transporturi Feroviare (TF) au verificat marţi mai multe trenuri interregio pe relaţiile Bucureşti Nord - Câmpina şi retur şi Bucureşti Nord - Ciulniţa şi retur, potrivit sursei.

Aceste acţiuni de control se vor derula şi în perioada următoare în colaborare cu Poliţia TF, în toate trenurile de pasageri, la nivelul întregii reţele feroviare, în special în zonele generatoare de fluxuri importante de trafic, ca măsură pentru prevenirea şi controlul virusului SARS-CoV-2, se menţionează în comunicatul CFR Călători.

×