x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Revelion în Piața Constituției din București. Hai să petreci alături de cei mai îndrăgiți artiști

Revelion în Piața Constituției din București. Hai să petreci alături de cei mai îndrăgiți artiști

de Mihaela Stănescu    |    21 Dec 2014   •   17:45
Revelion în Piața Constituției din București. Hai să petreci alături de cei mai îndrăgiți artiști

Primarul General, Sorin Oprescu, îi invită pe bucureșteni la petrecerea de Revelion, care va avea loc în Piața Constituției din București, pe 31 decembrie, începând cu ora 21:00.

Pentru al șaptelea an consecutiv, HaHaHappy New Year București 2015 va fi un spectacol inedit, gândit și construit ca o sărbătoare extraordinară a luminii. Conceptul este inspirat din simbolistica anului 2015, supranumit și “anul luminii”, astfel că va excela atât prin reprezentațiile pregătite de către artiști sau datorită scenografiei surprinzătoare, dar și prin tehnologia video și proiecțiile grafice de ultimă generație.

“La evenimentul pe care-l organizăm la trecerea dintre ani, îmi doresc să fim din nou împreună, să ne bucurăm că suntem sănătoși, să creăm o stare de bine, de prietenie. Să ducem mai departe mesajul și sa conștientizăm fiecare cetățean al acestui oraș, indiferent că este copil sau adult, că el este Bucureștiul”, a declarat Primarul General.

Trecerea în 2015 va fi marcată, la momentul zero, printr-un tun de lumină lansat către cer, urmat de un show impresionant de artificii. Pe scenă vor urca cei mai apreciați artiști precum: Smiley, Alex Velea, Cabron, Sore, Feli, Dorian, Don Baxter, Speak, Doc, Radio Killer, Peter Pop, Giulia, Jazzy Jo, Silviu Pasca, Brighi. Pe durata evenimentului se vor alătura și Loredana, Andra, Delia și Vama, care vor susține spectacole de excepție, pentru a antrena, emoționa și energiza la maximum publicul bucureștean, indiferent de vârstă.

Concertele individuale sau în duet de pe scena HaHaHappy New Year București 2015 vor fi completate cu momente artistice incendiare susținute de Mirror Dancers, un spectacol-surpriză care îmbina dansul cu tehnologia luminoasă de ultimă generație; Freakquency, un spectacol de dans unic, în care breakdance-ul întâlnește muzica clasică și cultura urbană; Invaders Show, un performance de dans, lumini și lasere, plin de energie, care aduce pe scena bucureșteană cel mai mare robot de entertainment din lume, alături de DJ Cyborg și Cyborg Girls, cei care vor “acapara” Piața Constituției prin coregrafie și efecte speciale demne de “anul luminii”.

Amfitrionul HaHaHappy New Year București 2015 este Smiley, emblematicul cântăreț, compozitor și producător român, deținătorul a numeroase premii muzicale, care va anima atmosfera din Piața Constituției alături de carismaticul prezentator TV, Pavel Bartoș.
 

×
Subiecte în articol: sarbatori de iarna