x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CEDO a obligat România să plătească peste un milion de euro daune unor cetăţeni, în 2012

CEDO a obligat România să plătească peste un milion de euro daune unor cetăţeni, în 2012

24 Apr 2013   •   16:31
CEDO a obligat România să plătească peste un milion de euro daune unor cetăţeni, în 2012

România a fost obligată în 2012 prin decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să le plătească 1.277.194 de euro unor petenţi care au formulat plângeri la instanţa de la Strasbourg, informează agerpres.ro.

Totuşi, din 70 de hotărâri pronunţate de CEDO anul trecut numai în şapte s-a constatat o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei sau ale Protocoalelor, România fiind pe un trend descendent, a declarat judecătorul Tribunalului Bucureşti Ionuţ Militaru în cadrul conferinţei "Condamnările suferite de România la CEDO în anul 2012. Analize şi perspective", care a avut loc miercuri la Academia Română.

De la începutul funcţionării CEDO şi până la 31 decembrie 2012, România a fost obligată la plata sumei totale de peste 50 milioane de euro unor petenţi care au formulat plângeri la instanţa de la Strasbourg.

"S-a creat un mit în ceea ce priveşte CEDO, e o ameninţare permanentă în orice situaţie, dar este vorba de necunoaştere: aproximativ 97% din cereri sunt respinse ca inadmisibile ori sunt radiate de pe rol, fără pronunţarea unei hotărâri", a subliniat coordonatorul Centrului de Studii de Drept European, prof. univ. dr. Mihai Şandru.

Trendul descendent al hotărârilor împotriva României se observă şi din poziţia pe care o ocupă ţara noastră în ceea ce priveşte numărul plângerilor la CEDO, potrivit judecătorului Ionuţ Militaru.

Astfel, din totalul de 128.100 de plângeri depuse la CEDO în anul 2012, România ocupa un loc 6, cu 8.700 de plângeri.

"Stăm mai bine decât în anii trecuţi, se observă un trend descendent în ceea ce priveşte plângerile şi condamnările. Nu mai avem hotărâri pe articolul privind casele naţionalizate", a arătat Ionuţ Militaru.

La rândul său, agentul guvernamental al României la CEDO, Catrinel Brumar, care a vorbit despre dificultăţile întâmpinate în cauzele împotriva României, a spus că împărtăşeşte aprecierea pozitivă a evoluţiei cauzelor împotriva României până în 2012.

"Aş sublinia că demersul autorilor contribuie fundamental la diseminarea jurisprudenţei CEDO şi la ceea ce ar trebui să devină normalitatea ca regulă, şi anume dezbaterile în ceea ce priveşte hotărârile instanţelor româneşti să aibă loc pe plan naţional, şi nu în faţa CEDO", a apreciat ea.

În cadrul conferinţei, judecătorul Curţii de Apel Bucureşti Dragoş Călin a prezentat statisticile referitoare la autorităţile potenţial responsabile pentru condamnările suferite de România anul trecut.

Astfel, pentru anul 2012, puterea judecătorească este responsabilă în 60% dintre cauzele în care s-au pronunţat hotărâri de condamnare împotriva statului român, puterea legislativă este responsabilă în 51,42% din cazuri, puterea executivă - în 43,85%, iar Ministerul Public - în 31,42% dintre cazuri.

"Se observă că în cele mai multe cazuri responsabilităţile autorităţilor sunt concurente", a evidenţiat judecătorul Dragoş Călin.

Cu ocazia conferinţei a fost lansat volumul "Hotărârile CEDO în cauzele împotriva României - 2012. Analiză, consecinţe, autorităţi potenţial responsabile" (vol.VIII), publicat de Editura Universitară în această lună.

×
Subiecte în articol: cedo romania cedo