x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ROMÂNIA, sub ATAC INFORMATIC

ROMÂNIA, sub ATAC INFORMATIC

07 Aug 2014   •   20:13
ROMÂNIA, sub ATAC INFORMATIC

Instituţii din România sunt ţinta unui atac cibernetic de anvergură, a anunţat purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, Sorin Sava.

'E vorba de un atac cibernetic de anvergură la adresa unor instituţii din România. Pentru noi nu este o chestiune nouă, noi încă de la începutul anului 2014 avem în vedere aceste entităţi agresoare', a afirmat Sava. 

Purtătorul de cuvânt al SRI a adăugat că 'acest atac face parte din categoria acelor agresiuni cibernetice derulate cel mai probabil de actori statali, dar la fel de bine au ca sursă şi grupări de criminalitate informatică şi grupări extremist-teroriste care vizează şi teme informatice ale unor instituţii fundamentale din diverse state, inclusiv din ţara noastră'. 

'Urmare a măsurilor întreprinse de SRI împreună cu celelalte autorităţi române competente s-a stabilit faptul că atacurile cibernetice au vizat atât instituţii de stat, cât şi companii private, precum şi persoane private. Această paletă de ţinte identificate se explică prin faptul că una din metodele utilizate constă în infectarea unor site-uri web ce sunt vizate de categorii de utilizatori ce prezintă interes pentru aceşti atacatori cibernetici. O parte din potenţialele ţinte care au accesat site-urile compromise nu au fost încă identificate ca fiind infectate întrucât măsurile de protecţie instituite de autorităţi şi SRI şi-au atins scopul, iar în anumite cazuri chiar atacatorul a considerat că ţintele respective nu mai prezintă interes şi au fost abandonate', a explicat Sorin Sava, citat de Agerpres.

Întrebat dacă poate preciza câte instituţii au fost afectate, Sava a răspuns: 'Nu, pentru că atacul este în derulare şi nu aş vrea să intru în detalii'. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al SRI, Serviciul a informat instituţiile vizate în acest atac şi a întreprins măsuri pentru identificarea sistemelor afectate şi restabilirea funcţionării normale a acestora.

De asemenea, entităţile private al căror sistem informatic a fost compromis au fost contactate şi, în acelaşi timp, s-a solicitat sprijin în derularea investigaţiilor şi s-a oferit expertiză în vederea curăţării infrastructurii cibernetice afectate.

×
Subiecte în articol: atac informatic sri ancheta Sorin Sava