În cadrul unei întâlniri cu presa, ministrul Energiei și Resurselor Naturale al Republicii Turcia, Taner Yildiz, a declarat că este posibil ca România și Turcia să realizeze în colaborare explorări în Marea Neagră
'Este posibil ca explorările din Marea Neagră să fie făcute de România și Turcia în mod separat, însă este posibil și să colaborăm în acest proces. De asemenea, este posibil să colaborăm și cu o terță societate comercială. Nu se știe încă nimic concret, pentru că sunt două domenii maritime, iar România și Turcia sunt țări vecine. Întotdeauna vecinii se sprijină unul pe celălalt, se ajută reciproc. Sunt multe domenii în care România ne-a sprijinit, însă și noi am sprijinit România', a afirmat ministrul Taner Yildiz.
Turcia explorează zăcăminte din Marea Neagră și Marea Mediterană, împreună cu firmele străine, în încercarea de a-și reduce dependența de importuri. În lucrările de explorare din Marea Neagră, Turcia încă nu a găsit țiței.