x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator S-a decis! Salariul minim, 3000 de lei

S-a decis! Salariul minim, 3000 de lei

de Redacția Jurnalul    |    24 Noi 2022   •   19:15
S-a decis! Salariul minim, 3000 de lei

În urma şedinței Consiliului Naţional Tripartit din această seară s-a decis ca salariul minim brut să crească la 3.000 de lei, din care 200 de lei neimpozibili.

Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social s-a întrunit astăzi la Palatul Victoria, în prezența premierului Nicolae Ciucă, pentru a discuta despre majorarea salariului minim.

Potrivit Antena 3 CNN,  guvernul și partenerii sociali au căzut de acord în privința majorării salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei - din care 200 lei scutiți de impozit și contribuții de asigurări. Totodată, s-a stabilit ca salariul minim pentru sectorul construcțiilor sa crească la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023.

"Am considerat necesar să ne consultăm pe acest subiect cu partenerii sociali, pentru ca în funcție de propunerile lor și de perspectivele bugetare pentru anul viitor să venim cu o soluție realistă pentru contextul actual", a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă. 

La reuniunea de astăzi a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, din partea Guvernului au mai participat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja.

salariu minim

×
Subiecte în articol: salariu minim ianuarie 2023