x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Salvamont: 37 de persoane salvate în 24 de ore

Salvamont: 37 de persoane salvate în 24 de ore

16 Feb 2022   •   09:20
Salvamont: 37 de persoane salvate în 24 de ore

Salvamontiştii au primit în ultimele 24 de ore 37 de apeluri de urgenţă. Cele mai multe au fost pentru Salvamont Brașov. 37 de persoane au fost salvate, iar 25 dintre acestea au fost transportate la spital.

În ultimele 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a primit 37 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

Cele mai multe apeluri - 12 - au fost făcute la Salvamont Brașov, 4 la Lupeni, câte 3 la Sinaia, Predeal, Sibiu, etc.

Au fost salvate 37 persoane, dintre acestea 25 au fost predate la Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

Au mai fost primite 12 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre domeniile schiabile și traseele turistice din zona montană.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: salvamont