x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scandal pentru inima portului

Scandal pentru inima portului

26 Ian 2005   •   00:00

Gheorghe Scarlat, directorul Administratiei Portuare Braila, se opune cu vehementa unui contract de concesiune a unei parti din Portul Braila catre SC Hercules SA. Firma este "controlata" de presedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu.

NICOLETA BUTNARU

"RAZBOI". Gheorghe Scarlat, directorul Administratiei Portuare Braila (stanga), pe de o parte, si Sorina Bosoanca, directorul Administratiei Publice Locale, au intrat in conflict pentru Portul Braila
Intre primarul Brailei, Constantin Sever Cibu, Sorina Bosoanca, directorul Administratiei Publice Locale, si Gheorghe Scarlat, proaspatul director al Administratiei Portuare Braila, directie aflata in subordinea primarului, s-a iscat un conflict fara precedent. Miza este taman inima Portului Braila, ceea ce inseamna aproximativ 600 de miliarde de lei.

SCANDAL. Firma la care este actionar presedintele Consiliului Judetean Braila doreste sa concesioneze mare parte din Portul Braila. Consiliul Local este de acord si emite o hotarare in acest sens. Directorul Directiei de Administratie Portuara (DAP) Braila se opune acestei hotara ri, afirmand ca obiectul concesiunii este bun al domeniului public.

In baza hotararii Consiliului Local Braila, aproximativ 85% din Portul Braila, evaluat in total la aproximativ 700 de miliarde de lei, aveau sa treaca in concesiunea firmei Hercules SA, la care actionar majoritar este firma Bursagrirom, la care - conform ONRC - Gheorghe Bunea Stancu, presedintele Consiliului Judetean Braila, este, la randu-i, actionar majoritar. De mentionat ca Hercules ocupa aproape 300 de metri patrati din inima portului, inca din 1991, iar din 2003, contractul de inchiriere cu Administratia Portuara a fost reziliat, si Hercules a ramas debitoare, conform calculelor DAP, cu aproape 8 miliarde de lei. Acest debit constituie obiectul unui litigiu aflat pe rolul Instantei Supreme.

DECIZIE. In acest context, primarul Brailei, Constantin Sever Cibu, si, implicit, Consiliul Local au luat decizia de a concesiona mai bine de trei sferturi din port catre Hercules, pentru 49 de ani, cu o redeventa de 0,253 euro/mp/an. Gheorghe Scarlat a fost si el de acord cu hotararea, mai ales ca aceasta viza teren in suprafata de 238.000 mp, teren aflat deja in exploatarea Hercules. Insa contractul de concesionare nu prevedea, cel putin in anexe, acelasi obiect al concesiunii, motiv pentru care noul director al Administratiei Portuare, Gheorghe Scarlat, a refuzat sa semneze. Acesta sustine ca nu este de acord cu acel contract de concesiune, fiindca bunurile stipulate in anexa contractului sunt chiar obiectul muncii Administratiei Portuare, respectiv bunuri mobile si imobile, cu tot cu terenul Portului Braila. Pe de o parte, reprezentantul Hercules sustine ca obiectul concesiunii este doar terenul de sub cladirile sale, insa, pe de alta parte, pe terenul respectiv, sustine Gheorghe Scarlat, se afla un bazin, mai multe drumuri, cheiuri si altele, care sunt proprietatea domeniului public de stat, in administrarea CL.

SINGUR. Cel care lupta pentru bunurile domeniului public de stat este in acest caz chiar directorul Administratiei Portuare, Gheorghe Scarlat. De ce tocmai acum, in conditiile in care pe rol exista un proces intre Hercules si Administratia Portuara, implicit Consiliul Local, s-a luat decizia unui asemenea contract de concesionare, am incercat sa aflam chiar de la reprezentantii Primariei, dar si de la acela al SC Hercules SA. Primarul Constantin Sever Cibu a fost insa extrem de ocupat, asa in cat nu am putut obtine punctul sau de vedere despre acest caz. Presedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, n-a dorit sa-si dea cu parerea despre acest caz: "Dupa cum bine stiti, eu sunt presedintele CJ si, chiar daca sunt actionar la Bursagrirom (implicit si la Hercules - n.n.), nu ma mai ocup de destinele Bursagrirom.". "Hercules ocupa deja acel teren fara nici un contract, dar eu nu ma pot pronunta, in conditiile in care exista un litigiu", a declarat Sorina Bosoanca, directorul Directiei Administratiei Publice Locale. In completare, Sorin Costin, administratorul SC Hercules SA, care detine 23% din Bursagrirom ne-a declarat: "M-am saturat de acest subiect. Eu am facut o cerere de concesionare, nu am contractul, am cerut terenul".

CONTRACTUL "BUCLUCAS"
Documentele arata ca hotararea Consiliului Local se refera la terenul de sub cladirile/bunurile Hercules. Contractul, insa, desi este semnat deja de reprezentantii Hercules si ai Primariei, contine cateva lacune, iar in anexa sunt mentionate si cateva dintre bunurile despre care vorbea directorul Administratiei Portuare. Practic, niste experti ar trebui sa ia portul la picior si sa delimiteze clar mijloacele fixe care apartin ADP si care Hercules, pentru ca directorul ADP sustine ca parte dintre bunurile respective - de pe terenul in cauza - sunt in administrarea sa si, automat, sunt bunuri ale domeniului public de stat.

×
Subiecte în articol: observator Braila gheorghe directorul hercules