x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANRE: Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 8% în acest an

ANRE: Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 8% în acest an

de Agerpres    |    24 Mar 2014   •   14:04
ANRE: Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 8% în acest an

Preţul gazelor pentru consumatorii casnici va creşte cu 2% de la 1 aprilie, urmând ca, până la finele anului, să aibă loc alte două scumpiri, de câte 3%, la 1 iulie şi, respectiv, 1 octombrie, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, cu prilejul prezentării în Parlament a Raportului privind preţurile şi tarifele reglementate pe 2013, elaborat de ANRE.

"La 1 aprilie, va fi o creştere de 2% la preţul gazelor pentru consumatorii casnici şi cu 5% pentru non-casnici", a spus el.

Potrivit oficialului ANRE, calendarul de liberalizare pentru acest an mai prevede alte două scumpiri.

"La 1 iulie va fi o creştere pentru non-casnici de 5% şi pentru casnici de 3%, iar, la 1 octombrie, creşterea va fi de 4% pentru non-casnici şi de 3% pentru casnici", a completat Havrileţ.

România a plătit pentru gazele importate anul trecut cu un miliard de dolari mai puţin decât în 2012, a precizat Havrileţ.

"În sectorul de energie electrică, dereglementarea pe sectorul non-casnic s-a făcut foarte uşor, pentru că producţia este mai mare decât consumul, dar la gaze este mai complex, pentru că noi trebuie să importăm. Totuşi, factura la importul de gaze a scăzut anul trecut un un miliard de dolari, ceea ce înseamnă un plus în balanţa externă de plăţi a României", a subliniat preşedintele ANRE.

Potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Statistică, anul trecut România a importat cu 50% mai puţine gaze decât în 2012.

Anual, România importă în jur de 20% din consumul de gaze.

×