x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Energiei: Zeci de mii de bucureșteni din sectoarele 1 și 2 ar putea rămâne în frig

Ministerul Energiei: Zeci de mii de bucureșteni din sectoarele 1 și 2 ar putea rămâne în frig

de Redacția Jurnalul    |    09 Ian 2024   •   15:30
Ministerul Energiei: Zeci de mii de bucureșteni din sectoarele 1 și 2 ar putea rămâne în frig

La nivelul Bucureștiului a fost semnalată o avarie majoră la Magistrala Grivița, avarie care va afecta atât locuitorii Sectorului 1, cât și o parte a locuitorilor Sectorului 2, a arătat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Din cauza unei avarii majore semnalate la Magistrala Grivița, zeci de mii de bucureșteni din sectoarele 1 și 2 ar putea rămâne în frig, se arată pe site-ul Ministerului Energiei.

”La nivelul Bucureștiului ne-a fost semnalată o avarie majoră la Magistrala Grivița, avarie care va afecta atât locuitorii Sectorului 1, cât și o parte a locuitorilor Sectorului 2. Mai mult, am fost nevoiți să oprim forțat CET Grozăvești, pentru ca nu are cum să mai livreze agentul termic. Oprirea forțată a unui CET de asemenea dimensiuni în condiții de ger crește pericolul de îngheț în instalații cu potențiale consecințe dezastruoase asupra echipamentelor care se pot efectiv „sparge”. Echipele de la ELCEN au luat deja măsuri rapide pentru a preveni o situație de îngheț”, a declarat, potrivit sursei citate, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

O reuniune a Comandamentului Energetic de Iarnă a avut loc marți, una în care s-a discutat despre stadiul pregătirilor pentru această perioadă cu temperaturi scăzute și condiții meteorologice deosebite. Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat că la nivelul sistemului energetic național nu sunt probleme majore și că operatorii de distribuție vor interveni în zonele afectate, informează Ministerul Energiei.

”Toți operatorii și-au asumat că intervin și vor interveni prompt pentru reconectarea consumatorilor în cel mai scurt timp posibil. Momentan există două linii de medie tensiune afectate în zona Brăila, cu 2500 utilizatori nealimentați în județ, și două linii de medie tensiune în Bacău și Iași cu probleme, 610 utilizatori fiind nealimentați în zonă. La acest moment se intervine în teren pentru remediere. Fenomenul de ploaie înghețată din ultimele zile îngreunează intervențiile la mare înălțime, pe stâlpii de tensiune”, a mai spus Burduja.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Sebastian Burduja sectoare frig avarie