x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sefii gardienilor au masini de lux

Sefii gardienilor au masini de lux

11 Mai 2004   •   00:00

Masini de lux, concedii in strainatate platite de institutie si servicii facute oamenilor partidului de guvernamant - de aceste „probleme" se lovesc cei din conducerea Corpului gardienilor publici din Dolj.

CRISTIAN VASILCOIU

Sefii Corpului Gardienilor Publici conduc masini de lux cumparate din banii institutiei si isi petrec concediile in strainatate tot pe banii institutiei, in vreme ce subalternii au salarii de mizerie si uniforme invechite, si acestea achizitionate clientelar si fara licitatii. Mai mult, seful CGP Dolj, Petre Cotan, si-a infiintat o firma de protectie si paza pe care o reprezinta la aceleasi licitatii, ca si pe institutia pe care o conduce. Colac peste pupaza, prefectul de Dolj conduce o Alfa Romeo de ultima generatie „imprumutata" de la Corpul Gardienilor Publici. Masina a putut fi observata cateva saptamani in sir stationand in fata Prefecturii Dolj sau facand drumuri la Bucuresti, in interes de partid, pentru validarea listelor de candidati PSD, de la centru. Gurile rele spun ca toate aceste drumuri ar fi fost facute tot pe carburantul Corpului Gardienilor Publici Dolj. Si ca tot veni vorba de interesul de partid, microbuzul Hyundai din dotarea CGP Dolj face mai multe drumuri in astfel de scopuri, decat in slujba gardienilor.

Si ca povestea sa fie completa, Petre Cotan si-a infiintat o firma de protectie si paza, Cyclops, pe care o reprezinta la aceleasi licitatii la care participa si din partea Corpului Gardienilor Publici Dolj.

COTAN SE APARA. Intrebat cum se face ca prefectul de Dolj conduce una dintre cele doua Alfa Romeo de ultima generatie, aflate in dotarea CGP Dolj, Petre Cotan raspunde retoric: „Dumneavoastra, daca v-ar cere seful ceva, l-ati refuza?!". Cat despre folosirea microbuzului Hyundai in interes de partid, Cotan sustine ca l-a „imprumutat" tuturor partidelor care i l-au solicitat, nu numai PSD-ului. La randu-i, prefectul de Dolj, Ion Calin, spune ca foloseste Alfa in urma unui protocol incheiat cu CGP Dolj si ca nu este nimic ilegal in asta.

Cat despre firma de paza Cyclops, seful CGP Dolj recunoaste cu seninatate ca ii apartine, ba chiar spune ca a infiintat-o in interesul subalternilor: „Gardienii urmeaza a face parte, in curand, din Politia de Proximitate. Multi dintre ei nu vor fi acceptati, astfel ca am infiintat firma ca o alternativa pentru ei, pentru a nu ramane pe drumuri".

Referitor la achizitionarea de echipament, fara licitatii, Cotan sustine: „Luam echipamentul de unde este cea mai buna oferta pret/calitate. Le luam de la vreo 4-5 firme din Piatra-Neamt, Ploiesti. Eu nu fac afaceri cu oltenii mei".

Cat despre autoturismele de lux folosite in interes personal si concediile platite de Corp, Petre Cotan conchide: „Institutia pe care o conduc este cea mai profitabila dintre toate din tara. Intr-adevar, am concediu platit in strainatate, da’ nu am uzitat niciodata de acest drept".

Concedii pe banii gardienilor

Mai mult, reclama gardienii intr-o scrisoare anonima adresata atat mass-media, cat si Politiei doljene si PNA Craiova, toti sefii si acolitii lor se deplaseaza cu autoturismele si carburatul de serviciu in interes personal. Cel mai elocvent exemplu este al directoarei economice Ioana Vintila: „In perioada 28.07.2003-26.08.2003, Ioana Vintila a fost cu masina de serviciu in concediu de odihna in Turcia, pe BCF-urile Corpului", se stipuleaza in anonima intocmita de gardienii publici. Nici Cotan nu s-a lasat mai prejos. Seful CGP Dolj si-a aprobat efectuarea unui concediu de odihna de zece zile, in strainatate, anual, din fondurile si cu masina institutiei.

×
Subiecte în articol: observator dolj cotan gardienilor