x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Seminar despre terorism - Semnal de alarma

Seminar despre terorism - Semnal de alarma

de Radu Tudor    |    04 Noi 2005   •   00:00

Ieri, Centrul Euroatlantic din Romania - Casa NATO a organizat conferinta "Diplomatia publica - perceptii in sud-estul Europei". Ieri, Centrul Euroatlantic din Romania - Casa NATO a organizat conferinta "Diplomatia publica - perceptii in sud-estul Europei". Secretarul general adjunct al NATO, Jean Fournet, a fost printre participantii importanti la seminar, alaturi de Bogdan Mazuru, ambasadorul Romaniei la NATO, Milan Sturgis, reprezentant al Departamentului de Stat al SUA la SECI, Constantin Degeratu si Claudiu Saftoiu, consilieri la Presedintie, si altii. Sturgis a afirmat ca cea mai periculoasa combinatie pentru aceasta zona a Europei este cea dintre crima organizata si terorism. "Pana nu demult, aceste doua amenintari grave nu aveau obiective comune. Acum, aceste doua componente isi dau mana si noi incercam sa tragem un serios semnal de alarma in acest sens. Doar cooperarea transfrontaliera, deschisa, fara granite, ne poate da sanse in combaterea acestui flagel extrem de periculos ", a declarat Milan Sturgis.

×
Subiecte în articol: observator