x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Serge Celibidache: Interzic folosirea numelui tatălui meu de către instituţiile statului român

Serge Celibidache: Interzic folosirea numelui tatălui meu de către instituţiile statului român

de Agerpres    |    15 Oct 2014   •   18:17
Serge Celibidache: Interzic folosirea numelui tatălui meu de către instituţiile statului român

Festivalul Internaţional "Sergiu Celibidache", ediţia a-II-a, nu va mai avea loc, anunţă organizatorul evenimentului, Serge Ioan Celibidache, fiul celebrului dirijor, precizând că interzice folosirea numelui tatălui său de către instituţiile statului român.

"Programat pentru octombrie 2014, am luat decizia de a nu mai organiza ediţia a II-a a acestui eveniment. Motivul principal îl reprezintă indiferenţa statului român atunci când vine vorba de onorarea valorilor României. De aceea, pentru cea de a doua ediţie am luat decizia de a nu mai sta cu mâna întinsă la stat şi de a opri acest eveniment", precizează Serge Celibidache într-un comunicat.

În cadrul festivalului era prevăzut şi Concursul Internaţional de Dirijat Sergiu Celibidache.

Serge Celibidache spune că, "în afară de laude generoase, oferite punctual, şi promisiuni de prisos, nimic nu s-a concretizat mai departe".

"Ne-am adresat tuturor miniştrilor pe care i-am avut, chiar şi domnului prim-ministru. Este clar că tot ce înseamnă cultura în România nu este o prioritate pentru ţară şi cu atât mai puţin pentru cei care o conduc. Miniştrii de Cultură care s-au perindat pe la conducerea instituţiei, ministrul Educaţiei cu care am fost în discuţii, miniştrii de la Turism, Cabinetul prim-ministrului nu au înţeles sau nu vor să înţeleagă ce au reprezentat Celibidache sau Brâncuşi, Eliade şi multe alte figuri internaţionale pentru România şi români", susţine Celibidache.

Acesta subliniază că indiferenţa şi promisiunile neonorate l-au determinat să anunţe interzicerea folosirii numelui tatălui său de către instituţiile statului român.

"Consecinţa indiferenţei, promisiunilor neonorate, neruşinării anumitor oameni politici, mă determină să interzic folosirea numelui şi imaginii tatălui meu de către orice instituţie de stat a României. Consider că s-a comis o crimă culturală, precum s-a mai comis şi în cazul altor personalităţi, aşadar sunt nevoit să iau această măsură", mai spune fiul fostului dirijor.

Fostul ministru al Culturii Kelemen Hunor a declarat că în acest an nu a depus nimeni vreo solicitare de finanţare pentru acest eveniment.

"În acest an, nimeni nu a depus nicio solicitare. La mine sigur nu a ajuns", a spus Kelemen Hunor.

×
Subiecte în articol: sergiu celebidache serge celibidache