Regizorul Sergiu Nicolaescu a fost operat de peritonită, la Spitalul Elias din Capitală. Intervenţia chirurgicală a decurs fără incidente, au anunţat reprezentanţi ai unităţii sanitare citaţi de Mediafax. Iniţial, medicii au spus că nu este cazul unei intervenţii chirurgicale, însă în urma investigaţiilor, au stabilit că numai aşa evoluţia lui va putea fi favorabilă. Regizorul s-a simţit rău mai multe zile la rând şi a fost internat la Spitalul Elias din Bucureşti. In urmă cu aproape o săptămână, regizorul de 82 de ani a căzut pe gheaţă şi şi-a fisurat câteva coaste.
Citește pe Antena3.ro