Sfînta şi Marea Vineri(Denia de Joi seara)

“Sinaxarul zilei ne arată că în Sfînta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi Mîntuitoarelor şi Înfricoşătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos:..."

Taina iubirii divine răstignite de lumea păcatului
“Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne, slavă Ţie, Doamne”.

“Sinaxarul zilei ne arată că în Sfînta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi Mîntuitoarelor şi Înfricoşătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face pomenire de mărturisirea mîntuitoare făcute pe cruce de tîlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.
Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara (în timpul căreia se citesc “cele douăsprezece Evanghelii” care vorbesc de Pătimirile Domnului), Ceasurile Împărăteşti (de Vineri dimineaţa), Vecernia (în timpul căreia se face şi “Punerea în mormînt” sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare) şi Pavecerniţa.

Toate cîntările din Vinerea Patimilor arată răutăţile păcatului lumii căzute în păcat: trădarea lui Iuda, frica prea mare a ucenicilor şi lepădarea lui Petru, răutatea şi viclenia mai-marilor cărturari şi fariseilor, laşitatea şi nedreptatea lui Ponţiu Pilat, violenţa soldaţilor, rătăcirea şi nerecunoştinţa mulţimilor, obrăznicia tîlharului nepocăit şi nepăsarea sau indiferenţa multora cărora Iisus le-a făcut mult bine. Aceasta este lumea păcatului care ucide, lumea patimilor egoiste şi a morţii.
Pe de altă parte, slujbele din Sfînta şi Marea Vineri inspirate din Sfintele Evanghelii, pe care imnografii le tîlcuiesc în stare de rugăciune şi doxologie, arată îndelung-răbdarea şi bunătatea Domnului Iisus Hristos faţă de toţi oamenii, adică iubirea Sa mai tare decît suferinţele chinurilor şi decît durerile morţii pricinuite de oameni.

Patimile sau Pătimirile Domnului sînt numite sfinte mîntuitoare şi înfricoşătoare. Ele sunt sfinte, pentru că Cel ce suferă este nevinovat, este “Sfîntul lui Israel”, Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel despre Care îngerul Gavriil i-a spus Fecioarei Maria: “Sfîntul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1, 35); mîntuitoare, deoarece, îndurînd aceste Pătimiri sau ispite ale durerii, Hristos ca Om nu Se desparte de Dumnezeu-Tatăl; El rămîne împlinitor al voinţei lui Dumnezeu, “ascultător făcîndu-Se pînă la moarte, şi încă moarte de Cruce”. (Filipeni 2, 8). Atunci, la miezul zilei, în mijlocul Raiului şi în ziua a şasea, cînd a fost făcut omul, Adam şi-a întins mîinile neascultării spre pomul oprit şi s-a despărţit de Dumnezeu. Acum Iisus, Adam Cel Nou, Şi-a întins mîinile pe lemnul Crucii, în miezul zilei şi “în mijlocul pămîntului”, în ziua a şasea (vineri), pentru a arăta ascultare faţă de Dumnezeu pînă la moarte, vindecînd pe om de neascultate şi mîntuindu-l de despărţirea lui de Dumnezeu-Izvorul vieţii. A fost răstignit în afara cetăţii, într-o grădină, pentru că şi Adam cel vechi a călcat porunca înfrînării sau postului în grădina Raiului. În acest înţeles, Sfîntul Maxim Mărturisitorul arată scopul pătimirii Domnului Iisus Hristos: “Acesta a fost…scopul Domnului, ca, pe de o parte, să asculte de Tatăl pînă la moarte, ca om, pentru noi, păzind porunca iubirii, iar pe de altă parte, să biruiască pe diavol, pătimind de la el prin cărturarii şi fariseii puşi la lucru de el”.

Patimile sau Pătimirile sunt înfricoşătoare, pentru că Cel ce pătimeşte în trup nu este numai om, ci este Dumnezeul-Omul. Cel atotputernic şi smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute. Pentru că Cel ce pătimeşte pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pămîntului, se fac minuni în cer şi pe pămînt: soarele se întunecă, în semn de doliu, iar pămîntul se cutremură în semn de înfricoşătoare uimire. De aceea, după cum minunile Sale izvorîte din iubire pentru oameni, ca de pildă învierea lui Lazăr pentru care a plîns, sunt pătimite, tot aşa Pătimirile pe Cruce sunt minunate, după cum spune Sfîntul Maxim Mărturisitorul.

Sfîntul Chiril al Ierusalimului, vorbind despre Sfintele Patimi ale Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, zice: “În timpul Patimii (Domnul Iisus) a fost slăvit pentru că a purtat cununa răbdării. Nu şi-a dat viaţa în chip silit, nici nu a fost omorît prin constrîngere, ci de bună voie. Ascultă ce spune: «Am puterea să-Mi dau sufletul meu şi iarăşi am puterea să-l iau» (Ioan 10, 18). (…) Nu S-a ruşinat de Cruce, pentru că mîntuia lumea. Cel Care a suferit nu era ca toţi oamenii, ci Dumnezeu întrupat, Care S-a nevoit în lupta răbdării (…). Prin urmare, El, Care era Dumnezeu, a îngăduit să sufere El mai întîi acestea de la oameni, pentru ca apoi noi, oamenii, să nu ne ruşinăm cînd suferim de la semeni pentru El unele ca acestea”.
Meditaţia duhovnicească a imnografiilor asupra textelor din Sfînta Scriptură şi tîlcuirile Sfinţilor Părinţi ai Bsericii privind taina Sfintelor Patimi ale Mîntuitorului nostru Iisus Hristos a rodit frumoasele cîntări care împodobesc slujbele Triodului în Sfînta şi Marea Vineri. Iată cîteva cîntări care ne îndeamnă la rugăciune smerită, pocăinţă fierbinte şi iubire sfîntă pentru Hristos-Domnul care pătimeşte pentru mîntuirea noastră.

Trădarea lui Iisus de către Iuda este prilej de mirare şi multe întrebări: “Ce pricină te-a făcut, Iuda, vînzător al Mîntuitorului? Au doară te-a despărţit din ceata Apostolilor? Au doară te-a lipsit de harul tămăduirilor? Au doară cinînd împreună cu ceilalţi, pe tine te-a gonit (alungat) de la masă? Au doară picioarele celorlalţi le-a spălat, iar ale tale nu le-a băgat în seamă? O, decît bine te-ai făcut uitător! Iată gîndul tău cel nemulţumitor se vădeşte, iar îndelunga-răbdare cea neasemănată şi mare mila Mîntuitorului se propovăduieşte”.

Tăgăduirea lui Iisus de către Petru şi nici pocăinţa lui nu sînt trecute cu vederea: “de trei ori tăgăduindu-Te, Petru, îndată a cunoscut ceea ce s-a zis lui; dar Ţi-a adus Ţie lacrimi de pocăinţă. Doamne, fii milostiv şi mă mîntuieşte pe mine!”.
Pocăinţa şi credinţa tîlharului pe cruce sînt cîntate în aceste cuvinte: “Puţin glas a slobozit tîlharul pe cruce şi mare credinţă a aflat. Într-o clipeală s-a mîntuit, şi întîi el deschizînd uşile raiului, a intrat. Cel ce-ai primit pocăinţa aceluia, Doamne, slavă Ţie”. Sau: “Prin lemn a fost izgonit Adam din rai, iar prin lemnul Crucii tîlharului în rai s-a sălăşluit. Că acela gustînd, a călcat porunca Făcătorului; iar acesta împreună răstignindu-se, a mărturisit Dumnezeu pe Cel ce Se tăinuia. Pomeneşte-ne şi pe noi, Mîntuitorule, întru împărăţia Ta”.

O altă cîntare arată o legătură duhovnicească între cutremurul întregii făpturi şi mărturisirea tîlharului în timpul Sfintelor Patimi pe Cruce ale Mîntuitorului Hristos: “Cînd Te-ai răstignit, Hristoase, toată făptura văzîndu-Te s-a cutremurat, temeliile pămîntului s-au clătinat de frica puterii Tale, luminătorii s-au ascuns, şi catapeteasma Templului s-a rupt; munţii s-au cutremurat şi pietrele s-au despicat, şi tîlharul cel credincios grăieşte cu noi, Mîntuitorule: Pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta”.
Taina Sfintelor Patimi ale lui Hristos ca taină a iubirii Sale jertfelnice şi mîntuitoare este preaslăvită în cîntări pline de înţelesuri duhovniceşti adînci: “Ca o oaie spre înjunghiere Te-ai adus, Hristoase Împărate, şi ca un miel fără răutate Te-ai pironit de (către) bărbaţii cei fără de lege, pentru păcatele noastre, Iubitorule de oameni”.

În alte cîntări ale slujbelor din Sfînta şi Marea Vineri se arată uimirea celor ce văd iubirea smerită şi îndelung-răbdătoare a Mîntuitorului Care devine neputincioasă, deşi El este atotputernic. Hristos pătimeşte pentru noi din iubire sfîntă ca pe noi să ne mîntuiască de patimi: “Fiecare mădular al Sfîntului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: capul a răbdat spini, faţa, scuipări; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea oţetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgîneşti; spatele, biciuri şi mîna, trestie; întinsorile a tot trupul pe cruce, şi cuie, încheieturile şi coasta, suliţa. Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne-ai mîntuit pe noi de patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de noi, şi ne-ai înălţat, Atotputernice Mîntuitorule, miluieşte-ne pe noi”.
Toată făptura văzută a pătimit împreună cu Hristos, pentru că suferinţele lui Hristos ca Om au fost împropiate sau asumate de Persoana lui dumnezeiască, din iubire infinită şi negrăită pentru lume ( cf. Ioan 3, 16): “Toată făptura s-a schimbat de frică, văzîndu-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce răstignit. Soarele s-a întunecat şi temeliile pămîntului s-au cutremurat. Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit toate, Cel ce ai răbdat de voie pentru noi, Doamne, slavă Ţie”.

Iubirea sfîntă, mîntuitoare şi milostivă a lui Hristos Domnul, Făcătorul lumii, înspăimîntă şi minunează nu numai făptură văzută, ci şi puterile îngereşti cele nevăzute: “Mai înainte de cinstita răstignire, ostaşii batjocorindu-Te, Doamne, oştile cele înţelegătoare (îngerii) s-au spăimîntat. Că Te-ai încununat cu cunună de batjocură, Cel ce ai înfrumuseţat pămîntul cu flori şi cu haină de oacară Te-ai îmbrăcat, Cel ce îmbraci cerul cu nori. Căci cu o rînduială ca aceasta s-a cunoscut milostivirea Ta, Hristos, şi marea milă, slavă Ţie”.
Multe din aceste lumini duhovniceşti vor fi prezente şi în cîntările Prohodului Domnului, care se cîntă la Denia de Vineri seara, ca Utrenie pentru Sfînta şi Marea Sîmbătă. În Sfînta şi Marea Vineri, la Denia de Joi seara, după citirea Evangheliei a V-a, cînd se cîntă antifonul al 15- lea, “Astăzi a fost atîrnat pe lemn Cel ce a atîrnat pămîntul pe ape…”, Sfînta Cruce din Altar, din faţa Sfintei Mese, este scoasă din procesiune şi este aşezată în mijlocul bisericii pentru închinare.

Înţelesurile duhovniceşti ale Sfintei Cruci sînt multe şi adînci, dar aici trebuie amintită legătura dintre Cina cea de Taină din Sfînta şi Marea Joi şi Taina Crucii din Sfînta şi Marea Vineri. Sfîntul Ioan Evanghelistul spune că după moartea pe Cruce a Domnului Iisus Hristos, ca să vadă dacă Iisus mai trăieşte sau nu, “unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sînge şi apă” (Ioan 19,34). Această mărturie a ucenicului iubit, care se afla lîngă Crucea lui Iisus în acel moment, a fost integrată de Biserica Ortodoxă în Rînduiala Proscomidiei, ca pregătire a Sfintei Euharistii, iar în vechile icoane ortodoxe ale Răstignirii Domnului sîngele care curge din coasta străpunsă a lui Hristos este luat de un înger într-un vas în formă de potir, arătîndu-se astfel legătura între jertfa lui Iisus Hristos Cel Răstignit şi mort pe Cruce şi jertfa euharistică din Biserică, iar Maica Domnului, icoană a Bisericii, stă lîngă Crucea lui Iisus, în dreapta Sa, chiar aproape de coasta străpunsă din care iese sînge şi apă, semne şi lumini sfinte ale tainei Bisericii, în care se săvîrşeşte Botezul ca participare la moartea şi Învierea lui Hristos şi ca poartă spre Sfînta Euharistie, spre împărtăşirea cu Trupul şi Sîngele Domnului. Ucenicul iubit, Sfîntul Ioan Evanghelistul, cel ce este cel mai apropiat de Hristos la Cina cea de Taină este şi cel mai aproape de El lîngă Cruce, fiind şi primul care a ajuns la mormîntul lui Iisus în dimineaţa Învierii Sale. De aceea, şi hirotonia slujitorilor Sfîntului Altar (episcop, preot şi diacon) are loc pe colţul drept al Sfintei Mese, unde la sfinţirea bisericii se fixează icoana pe pînză a Sfîntului Evanghelist Ioan, ucenicul iubit, martorul cel mai fidel al legăturii dintre Cina cea de Taină, jertfa Crucii şi lumina Învierii lui Hristos. Acolo, pe icoana pe pînză a Sfîntului Evanghelist Ioan, cel ce devine ucenic şi slujitor al lui Hristos pune capul peste mîinile unite în rugăciune, aşa cum la Cina cea de Taină Ioan, ucenicul iubit, a pus capul pe pieptul Mîntuitorului.
Deşi mort pe cruce, prin despărţirea sufletului de el, cînd Iisus a zis “Părinte, în mîinile Tale, îmi dau duhul Meu” (Luca 23, 46), trupul lui Hristos Cel Răstignit “a rămas totuşi de viaţă-făcător întrucît dumnezeirea nu s-a despărţit de El”, spune Sfîntul Simion al Tesalonicului. Prin urmare, deşi mort pe Cruce şi apoi pus în mormînt, trupul îndumnezeit al lui Hristos rămîne făcător de viaţă. De aceea, şi Crucea Sa este numită, în cultul nostru, “făcătoare de viaţă”, iar mormîntul Lui este numit “izvorul Învierii noastre”.
Tîlcuind cuvintele lui Iisus, rostite pe Cruce înainte de a muri: “Părinte, în mîinile Tale îmi dau duhul Meu”, Sfîntul Chiril al Alexandriei zice: “Aceste cuvinte au pus un început şi o temelie a nădejdii noastre celei bune. Căci socotesc că trebuie admis în modul cel mai cuvenit că sufletele sfinţilor, cînd pleacă, se predau, prin bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, în mîinile unui Tată Preaiubitor, şi nu intră în morminte, aşteptînd pămîntul aruncat peste ele, cum au gîndit unii, şi nici nu sunt duse ca cele ale păcătoşilor în locul chinurilor nemăsurate, adică în iad, ci trec mai degrabă în mîinile Tatălui tuturor, pe calea cea nouă pe care ne-a deschis-o Mîntuitorul nostru Hristos”.

Părintele Stălinoae explică legătura dintre taina morţii jertfelnice a lui Hristos, motivată de iubirea Sa faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, şi taina Sfintei Euharistii prin care El ne împărtăşeşte nouă această iubire jertfelnică: “Întrucît El (Hristos) a primit moartea ca act ultim al supunerii voii Sale omeneşti lui Dumnezeu-Tatăl, nu pentru un timp oarecare, ci pentru totdeauna, spuneam că El e în veci în starea de jertfă în faţa Tatălui. Iar puterea acestei stări ne-o comunică şi nouă, unindu-Se cu noi în dumnezeiasca Euharistie, pentru ca murind cu noi şi în momentul morţii noastre, să nu fie moartea spre moarte, ci trecere la viaţă, spre identificare deplină a voii noastre cu voia Tatălui, cum a fost şi moartea Lui.”

În Sfînta şi Marea Vineri se posteşte total, încît nici chiar Sfînta Liturghie nu se săvîrşeşte. Iar motivaţia este aceasta: “Aşa am luat din sfintele porunci ale Sfinţilor Apostoli, să nu mîncăm în Vinerea Mare; că şi cuvîntul Domnului către farisei zice: «Dacă se va lua mirele de la dînşii, atunci vor posti în acele zile» (Matei 9, 14-15; Marcu 2, 19-20; Luca 5, 34-35). Post desăvîrşit, întrucît atunci cînd Hristos, Mirele Bisericii, Se jertfeşte pe Cruce, Biserica, Mireasa Sa, se pune şi ea în stare de jertfă sau dăruire de sine prin rugăciune smerită şi postire desăvîrşită, pentru că “pătimind împreună cu El, împreună să ne şi preaslăvim” (cf. Romani 8, 17; 2 Corinteni 4, 11; Filipeni 3, 10-11; Apocalipsa 1, 9).

“Din slujbele din Sfînta şi Marea Vineri la care participăm învăţăm să ne deschidem sufletul pentru ca Hristos Domnul Cel Răstignit, cu prezenţa Sa nevăzută, dar reală, să ne dăruiască şi nouă putere duhovnicească de a birui răutatea cu bunătatea şi păcatul cu sfinţenia. Cei ce au postit, cei ce şi-au plîns păcatele, cei ce s-au spovedit, cei ce au făcut milostenie, cei ce au iertat pe alţii, au biruit încetul cu încetul ispitele lăcomiei, ale mîndriei şi ale răutăţii. Iar cei ce, trecînd prin necazuri şi prin încercări, nu-şi schimbă şi nu-şi împuţinează credinţa şi nici dragostea lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, aceia pot birui ispitele suferinţei şi se unesc cu Hristos. Foarte adesea oamenii trec prin necazuri, prin suferinţe, iar dacă această trecere a lor prin suferinţă îi apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune şi prin înduhovnicirea vieţii lor, atunci au început să simtă puterea Crucii şi puterea Învierii în viaţa lor.
Să rugăm pe Hristos-Domnul să ne dăruiască puterea aceasta duhovnicească a iubirii îndelung-răbdătoare, a dragostei duhovniceşti curate nu numai cînd ne merge bine, ci şi cînd trecem prin încercări şi prin necazuri, pentru a simţi bucuria iubirii lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat pentru noi, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mîntuire.”


Din volumul: “Foame şi sete după Dumnezeu (înţelesul şi folosul postului) de Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

• Sfînta şi Marea Marţi (Denia de Luni Seara) : Pilda celor 10 fecioare
• Sfînta şi Marea Miercuri (Denia de Marţi Seara): Pocăinţă şi dărnicie
• Sfînta şi Marea Joi (Denia de Miercuri Seara): Cina cea de Taină, Taina iubirii neînserate