x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Soluţia lui Llosa : Droguri la liber

Soluţia lui Llosa : Droguri la liber

12 Ian 2010   •   00:00

Scriitorul Mario Vargas Llosa a propus interzicerea pedepsirii consumului de droguri ca măsură de reducere a traficului de stupefiante, într-un articol publicat duminică în cotidianul El Comercio din Lima (Peru).



Autorul, în vârstă de 73 de ani, este de acord că legalizarea drogurilor ar putea spori consumul, mai ales în cazul tinerilor şi al copiilor, însă este de părere că această creştere poate constitui un fenomen pasager, ce poate fi limitat prin "campanii educative eficiente, politici de dezintoxicare şi de informare". Scriitorul e convins că cea mai bună soluţie în această privinţă este una de natură economică, nu poliţienească, relatează Mediafax.

×
Subiecte în articol: arte