x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorin Oprescu: Pistele de biciclete vor fi refăcute în condiții civilizate

Sorin Oprescu: Pistele de biciclete vor fi refăcute în condiții civilizate

de Mihaela Stănescu    |    29 Aug 2014   •   13:19
Sorin Oprescu: Pistele de biciclete vor fi refăcute în condiții civilizate
Aproximativ 8% dintre bucureșteni se deplasează în prezent cu bicicleta, a declarat vineri primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, dând asigurări că pistele de biciclete vor fi refăcute "în condiții civilizate".

"Multe dintre pistele de biciclete sunt funcționale. O să le refacem în condiții civilizate. Vom crea un sistem coerent, nu așa cum s-a făcut în anii 2006-2007, nu din cauza neapărat a primarului, ci din cauza dorinței de a accede la a intra în UE. Aceste piste vor fi și pe carosabil. Este vorba de educația șoferilor, în primul rând, când o să îi vadă și pe bicicliști. Au venit să îmi spună unii că sunt prea mari pistele de pe Calea Victoriei, alții că nu sunt suficiente. Nu am spus niciodată că numai pe Calea Victoriei voi face piste. Vom lega coerent Nordul cu Sudul, Estul cu Vestul, după aceea vom începe a doua rețea", a afirmat Oprescu.

Edilul a primit vineri diploma de aderare a municipiului București la Organizația Mondială a Sănătății — Rețeaua Orașelor Sănătoase din Europa. Referindu-se la spațiile verzi, Sorin Oprescu a spus că acestea s-au extins, de la 16 metri pătrați pe cap locuitor, cât era în 2008, la 26 de metri pătrați, scrie Agerpres.

"În 2008 se făcea vorbire de 16 metri pătrați pe cap de locuitor al Capitalei. După analiza cadastrului verde încheiată în urmă cu doi ani, fără inventarierea spațiilor verzi din privat, erau 26 metri pătrați pe cap de locuitor. Cum locuitorii Capitalei nu au scăzut ci, din contră, au crescut, rămâne să mergem în continuare pe amenajarea spațiilor stradale. Merge destul de greu, pentru că sunt două dimensiuni: educația și păstrarea lor, întreținerea lor", a mai spus edilul. 

×
Subiecte în articol: piste biciclete