Spectacolele de apă, muzică și lumini aduc, începând cu 26 iulie, emoție și mândrie olimpică la Fântânile Urbane din Piața Unirii, într-o celebrare unică a spiritului sportiv românesc.
Astfel, de vineri, se va introduce o nouă temă de spectacol – Simfonia Campionilor.
În contextul celebrării a 100 de ani de la câștigarea primei medalii olimpice de către România, noua temă a spectacolelor de apă, muzică și lumini din centrul Bucureștiului reprezintă, de fapt, un tribut adus excelenței și perseverenței sportivilor noștri, transformând Fântânile Urbane într-o scenă vibrantă a performanței și inspirației.
Totodată, în premieră, doar în weekend-ul de 26, 27 și 28 iulie, vizitatorii Fântânilor Urbane vor avea parte, la finalul show-urilor de apă, muzică și lumini și de spectacole cu peste 150 de drone, care vor reprezenta disciplinele sportive care au adus glorie olimpică țării.
Programate în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, spectacolele de la Fântânile Urbane din Piața Unirii, cu o durată de aproximativ 45 de minute, se desfășoară anul acesta cu începere la ora 21:30 în luna iulie, de la ora 21:00 în luna august, iar în septembrie, de la ora 20:00.
Accesul este gratuit pentru toți vizitatorii, iar în zilele și în intervalul orar al spectacolelor, traficul rutier este restricționat pe Bulevardul Unirii, între Bulevardul Dimitrie Cantemir și Splaiul Independenței (zona fântânilor).
Fântânile Urbane au fost reabilitate prin investiții ale Apa Nova și au fost redeschise și cu sprijinul Primăriei București, în baza parteneriatului scu furnizorul de apă și servicii de canalizare al Capitalei.
(sursa: Mediafax)