Stelian Fedorca: “Şcolile profesionale pot reduce şomajul”

Ministerul Educaţiei a pus la punct un nou sistem de învăţământ profesional, pentru a reduce numarul absolvenţilor care intră în şomaj
Stelian Fedorca, secretear de stat pe învăţământul preuniversitar, explică de ce este nevoie în România de un nou sistem, foarte bine pus la punct, pentru educaţia profesională, astfel încât să se reducă, pe de o parte, numărul şomerilor proveniţi din rândul absolvenţilor de liceu, iar, pe de altă parte, distanţa dintre pregătirea teoretică şi cea practică. Conform lui Fedorca, şcolile profesionale ar putea deveni şi în România soluţia cea mai eficientă pentru integrarea personalului calificat în producţie, pe specializări de care angajatorii au nevoie în prezent.

■ Jurnalul Naţional: Sistemul de învăţământ profesional se dezvoltă ca o consecinţă a introducerii alternativei bacalaureatului profesional?
■ Stelian Fedorca: Bacalaureatul profesional şi şcoala profesională sunt lucruri distincte. Bacalaureatul profesional a fost introdus în urma semnalelor primite din teren din partea angajatorilor, care fără bacalaureat nu angajează tineri absolvenţi sau îi angajează cu un salariu foarte mic. De asemenea, cursurile de formare profesională cer această diplomă de bacalaureat. Însă, pe cei care vor să înveţe o meserie nu-i interesează diploma de bacalaureat, ci ceea ce pot produce efectiv. Angajatorii, marile companii, au venit în România pentru că ei ştiu că avem personal calificat, numai că ei nu ştiu că sistemul de calificare şi de formare continuă nu există la noi, în acest moment, deci trebuie creat. Tot ce s-a făcut până acum s-a terminat, practic, în 1995. Până atunci existau departamente speciale în fiecare minister care se ocupau de formare. Ministerul Transporturilor, de exemplu, avea posibilitatea să finanţeze materialul didactic pentru toţi elevii care se specializau în meseriile de care transportatorii au nevoie. Acum, colegiile tehnice aparţin Consiliilor Locale, care trebuie să subvenţioneze şi să ridice gradul de noutate al materialului didactic, dar lucrurile nu stau chiar aşa, în teren. La o clasă de mecatronică, de exemplu, trebuie să existe un atelier specializat. În ultimii ani s-au făcut asemenea achiziţii, dar aceste achiziţii sunt doar în legătură cu obliectele, unele rămânând, după câţiva ani de la achiziţionarea lor, în aceeaşi stare în care erau la început, fie pentru că nu s-au găsit formatori, fie pentru că cei care ar fi trebuit să-i pregătească pe elevi au fost prea comozi. O altă scuză a directorilor este că dacă pun materialul didactic la dispoziţia elevilor, îl vor strica. Am mai întâlnit un caz în care nişte panouri pentru electronică, achitate prin PHARE, au fost cumpărate şi stau închise în nişte dulapuri, într-o sală unde nu există curent electric.

■ Cum se va stabili curicula pentru şcolile profesionale?
■ Ideea pe care am început să mergem şi pentru care s-a constituit un grup de lucru, într-un parteneriat public-privat, este să se ofere consultanţă în legătură cu ce fel de profesionişti au nevoie angajatorii şi de câţi absolvenţi ar fi nevoie pentru a fi integraţi în producţie. Am inaugurat Şcoala profesională de la Braşov, pe 17 septembrie 2012, şi i-am încurajat pe elevii care s-au înscris. Le-am spus că au făcut cea mai bună alegere din viaţa lor, să continue clasele a X-a şi a XI-a la şcoala profesională. La această şcoală germană din Braşov elevii primesc o bursă profesională de la companie, la care se adaugă 200 de lei bursă profesională de la statul român, au masa asigurată, transportul, ateliere şi pregătirea necesară pentru ca în anul 2014 să fie angajaţi de aceste mari companii venite în România.

■ Ce se întâmplă dacă angajatorii doresc să-i oblige prin contract pe elevi să rămână angajaţi pe o anumită perioadă?
■ Germanii nu pun această condiţie. Ei pregătesc elevii neavând un contract de exclusivitate pe o anumită perioadă, pentru că ei doresc să creeze cadrul emoţional şi de loialitate prin ceea ce le oferă elevilor, adică îi invită pe elevi să facă parte din proiect, să facă parte din afacere. Elevii sunt transportaţi cu maşini asigurate de către firmă şi se încearcă să se creeze o mare familie, iar noii veniţi să se simtă acceptaţi de la început, însă nu există aceste condiţii impuse.

■ În afară de pregătirea profesională efectivă, ce rămâne la aceste şcoli profesionale din curicula de liceu?
■ Rămâne cultura generală, în proporţie de 40% în primul an şi 25% în al doilea an. Restul sunt materii concentrate pe ceea ce urmează să muncească elevii. Curicula tehnologică include şi specializări noi, care nu sunt cuprinse încă în nomenclator, pentru că ideea este să pregătim elevi doar pe specializări care se caută pe piaţa forţei de muncă. Prin contactul dirtect cu angajatorii şi cu piaţa forţei de muncă apare şi concurenţa între ei, pentru a fi cei mai buni, pentru a se adapta cât mai repede, astfel încât să aibă prioritate la angajare, după ce termină studiile. Curicula, pe parte practică o stabileşte agentul economic implicat, iar curticula pe parte de cultură generală e stabilită de Minister.

■ Ce se va întâmpla cu aceşti absolvenţi, peste câţiva ani, dacă vor dori să-şi continue studiile?
■ Va exista o procedură de continuare a studiilor. Examenele ar putea fi adaptate după cele din ţara mamă, de exemplu, în Germania, examenul final durează şase ore şi jumătate, iar în urma examenului, absolventul obţine, pe lângă certificatul românesc, şi un certificat valabil în toate ţările Europei. Şcoala profesională va fi de doi ani, respectiv clasa a X-a şi clasa a XI-a, elevul termină clasa a XI-a şi se încadrează pe piaţa forţei de muncă, dar, dacă ulterior doreşte să continue studiile, o va putea face, conform unei metodologii care urmează a fi dată anul viitor. Astfel, dacă absolvenţii şcolilor profesionale îşi continuă studiile, pot obţine diploma de bacalaureat naţional şi pot merge mai departe, la facultate.

■ De ce nu a funcţionat acest sistem în România până acum?
■ Sistemele din alte ţări au tradiţie şi funcţionează foarte bine, însă, la noi s-au închis foarte multe fabrici în anii '90, iar această posibilitate de a pregăti profesionişti nu a mai existat. În bugetul întreprinderilor nu a mai existat partea de formare profesională. În Germania există o structură, respectiv Camera de Comerţ, care se ocupă de legătura dintre şcoală şi piaţa forţei de muncă, dar în România nu există acum.

■ Câţi elevi estimaţi că se vor îndrepta către învăţământul profesional de anul viitor şi care este situaţia actuală?
■ În ultimii ani a fost o selecţie negativă. Elevii au ajuns la liceele tehnologice din cauza rezultatelor la examenele naţionale şi nu pentru că şi-au dorit o specializare într-un anumit domeniu, dar noi trebuie să-i facem atât pe părinţi, cât şi pe copii să înţeleagă faptul că această şcoală profesională pregăteşte specialişti care îşi pot găsi foarte repede un loc de muncă pe piaţa actuală. Cei mai buni ingineri pe care i-am cunoscut în Germania au făcut şcoala profesională iniţial, apoi şi-au completat studiile prin cursurile la liceele tehniologice de profil, au făcut şi pregătire universitară, iar acum sunt ingineri instructori şi se ocupă de formarea celor care urmează să facă practica în întreprinderi. Anul acesta, în România au fost 20.000 de locuri în şcolile profesionale, dar s-au înscris 12.700 de elevi. S-ar fi înscris mai mulţi dacă regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar nu ar fi inclus prevederea conform căreia acordul pentru transfer trebuie dat atât de către şcoala la care se face transferul, cât şi de către cea de unde elevul pleacă, iar mulţi directori nu au dat voie elevilor să plece, ca să nu apară probleme în legătură cu norma profesorilor. Problema s-a rezolvat printr-o modificare legislativă, astfel încât avizul să fie dat de acum înainte numai de către şcoala primitoare. La Braşov, agenţii economici din Germania erau dispuşi să pregătească 224 de elevi pentru firmele pe care le au aici, dar, din păcate, s-au încris doar 130 de elevi, din cauză că alţii nu au fost lăsaţi să plece.