x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Suceava Air Show - anulat, după accidentul aviatic de la Frătăuții Vechi în care un pilot a murit

Suceava Air Show - anulat, după accidentul aviatic de la Frătăuții Vechi în care un pilot a murit

04 Aug 2018   •   13:14
Suceava Air Show - anulat, după accidentul aviatic de la Frătăuții Vechi în care un pilot a murit

Spectacolul aviatic "Suceava Air Show" a fost anulat, după ce două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit, sâmbătă, la Frătăuţii Vechi, iar unul dintre piloţi a decedat, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi. 

Prefectul a precizat că, în urma evenimentului aviatic, procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava fac cercetarea la faţa locului. 

''Evenimentul s-a anulat. Se face cercetare la faţa locului de către procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, pentru că e de competenţa lor. Un pilot a murit, iar celălalt este rănit grav şi va fi transportat la Iaşi. Mai multe nu ştiu nici eu deocamdată. Un pilot ar fi din Bucureşti şi un altul din Timişoara'', a declarat prefectul. 

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, sâmbătă, pe timpul unor zboruri de antrenament efectuate deasupra localităţii Frătăuţii Vechi din judeţul Suceava, incident în urma căruia unul dintre piloţi a decedat, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). 

Potrivit IGSU, după ciocnire, ambele aparate de zbor s-au prăbuşit în afara pistei, piloţii rămânând blocaţi în interior. 

Aeroportul Internaţional "Ştefan cel Mare" Suceava ar fi trebuit să găzduiască, sâmbătă, cea de-a şaptea ediţie a spectacolului aviatic "Suceava Air Show", organizat în colaborare cu Consiliul Judeţean (CJ). Evenimentul ar fi trebuit să se desfăşoare în intervalul orar 16,00-21,00.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident aviativ suceava Air Show