x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Surupăceanu, reloaded la DNA

Surupăceanu, reloaded la DNA

de Veronica Micu    |    01 Iul 2008   •   00:00
Surupăceanu, reloaded la DNA

14:50 • Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva fostului prefect PSD al judeţului Gorj, Mugurel Surupăceanu, care a fost pus sub învinuire pentru complicitate la abuz în serviciu în legătură cu achiziţia unui tanc de către Romsilva.

Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva fostului prefect PSD al judeţului Gorj, Mugurel Surupăceanu, care a fost pus sub învinuire pentru complicitate la abuz în serviciu în legătură cu achiziţia unui tanc de către Romsilva.


DOSAR DISJUNS. Dosarul în care este urmărit penal Surupăceanu, numit prefect de Gorj în martie 2004, funcţie pe care a ocupat-o timp de aproape nouă luni, a fost disjuns de procurorii DNA din cel în care fostul şef al Romsilva, actualul deputat PSD Ion Dumitru, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, după ce a achiziţionat de la o firmă privată un vehicul militar din 1978 pe post de buldozer. În acelaşi caz, procurorii anticorupţie l-au audiat în luna februarie a acestui an, în calitate de martor, pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie. De altfel, la ieşirea de la DNA, Mischie a declarat presei că a fost întrebat de procurori despre fostul prefect PSD de Gorj, Mugurel Surupăceanu, şi despre utilizarea de către acesta din urmă a unor utilaje. "Am fost chemat ca martor. Procurorul m-a rugat să-i fac o caracterizare lui Mugurel Surupăceanu, fost prefect PSD de Gorj. M-au întrebat şi despre nişte utilaje folosite de acesta", a declarat la acel moment Mischie.


ADAOS DE 1.744 LA SUTĂ. Potrivit unor surse judiciare, firma controlată de Mugurel Surupăceanu şi administrată de Florin Bogdan Stanciu, Eufrat SRL, a cumpărat un tanc de la o societate fantomă, Severom Trans, care l-a importat la valoarea de 6.250 dolari, în 2003. "Surupăceanu nu a reuşit să fructifice în niciun fel vehiculul acela şi s-a învîrtit în aşa fel încît Ion Dumitru de la Romsilva a primit dispoziţie pe linie de partid să cumpere tancul acela", au declarat aceleaşi surse judiciare. Astfel, în 2004, societatea Eufrat ar fi vîndut vehiculul militar către Romsilva cu un adaos de 1.744%, ceea ce înseamnă aproape 300.000 de dolari. SC Eufrat SRL a fost condusă de Surupăceanu pînă în aprilie 2004, când afaceristul este numit prefect de Gorj. La data respectivă, administrator al firmei devine Bogdan Florin Stanciu, fiul lui Ion Stanciu, şeful Serviciului de Control al Camerei de Conturi Gorj. În aceeaşi perioadă, Stanciu devine acţionar la alte două societăţi ale lui Mugurel Surupăceanu, respectiv Megtyl SRL şi Neostil SRL, şi apare ca administrator al alteia, SC Star Invest SRL, pe care funcţiona un post de radio. Firma prin care s-au făcut afaceri cu Romsilva, Eufrat SRL, s-a aflat şi în atenţia oficiului de spălare a banilor în martie 2004, după ce una dintre bănci a făcut o sesizare privind tranzacţii efectuate între anumite societăţi, printre care şi unele ale fostului prefect. SC Magico Trading SRL a primit prin mai multe tranzacţii succesive, în aceeaşi zi, un miliard de lei din contul Energoreparaţia Rovinari. Firma lui Surupăceanu a vărsat, la rîndul său, două miliarde în contul unei societăţi din Horezu, Megtyl SRL, la care era şi asociat.

×