x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Suspect - Executantul german al lucrarilor fuge de presa

Suspect - Executantul german al lucrarilor fuge de presa

12 Aug 2004   •   00:00

Josef Mobius Bau AG, o importanta firma de constructii cu sediul central la Hamburg si cu peste 50 de ani de performanta incontestabila, a acceptat sa semneze un contract si sa se lanseze intr-un proiect pe care alte companii, poate la fel de serioase, l-au considerat, probabil, imoral - santierul canalului Dunare - Marea Neagra de la marginea ucraineana a Deltei Dunarii.

CRISTIAN STEFANESCU - Bonn

ESCHIVE. De mai bine de trei luni, doamna Gotz, secretara conducerii firmei Josef Mobius Bau AG, sta de paza si opreste orice incercare a presei de a lua legatura cu cei responsabili de derularea contractului de amenajare a canalului Bistroe, pe care autoritatile de la Kiev intentioneaza sa-l transforme in artera fluviala.

"Persoana in masura sa va raspunda este pe teren", ne explica doamna Gotz, asigurandu-ne, insa, ca atunci "cand va sosi, ii voi transmite ca ati cautat-o!" Nici organizatiile ecologiste germane nu au reusit sa ia legatura cu acel - se pare - singur angajat al firmei Mobius care cunoaste detaliile contractului din Ucraina. Dr. Martin Schneider-Jacoby, director de proiecte la Fundatia Euronatur pentru Mostenirea Naturala a Europei, ne-a declarat ca institutia pe care o reprezinta le-a oferit celor de la Mobius argumente stiintifice pentru suspendarea temporara a lucrarilor. Desigur, nu au primit nici un raspuns: "Nu, nu am avut nici un fel de feedback. Le-am transmis pe fax motivele pentru care este cazul sa inceteze sapaturile, pentru moment, in sezonul brut: tanara generatie de pasari nu supravietuieste, si astfel dispare o parte din patrimoniul de pasari al Europei".

SUSPECT. Oksana Osadce, experta a organizatiei ecologiste UTOP de la Kiev, povestea in luna mai, intr-un interviu acordat departamentului romanesc al postului de radio Deutsche Welle, ca expertiza de mediu comandata de Guvernul Ucrainei a fost efectuata de patru ori. Dupa ce, in trei randuri, specialistii ajunsesera la concluzia ca nu se poate lansa constructia fara perturbarea ecosistemului Deltei Dunarii, Universitatea de Stat din Kiev a dat avizul atat de mult dorit de oficialii ucraineni. Ca ceva nu este in regula reiese si din dificultatea cu care Guvernul de la Kiev a gasit o firma cu experienta dispusa sa se lanseze in sapaturi. Birdnet, reteaua electronica a ornitologilor germani, informa despre refuzul unor firme olandeze de constructii de a se implica in proiectul Bistroe.

REFUZ. Schneider-Jacoby, despre argumentele olandezilor: "Acestia au spus "Noi aici nu construim". Olandezii sunt o populatie de delta. Olanda este, de fapt, o imensa delta a Rinului. Astfel ca ei sunt foarte constienti despre modul in care se lucreaza intr-un astfel de mediu de viata. Pe noi ne doare cand vedem ca tocmai o firma germana distruge Delta Dunarii. Noi, germanii, lucram atat de des in proiecte de protectia mediului in jurul lumii, iar un astfel de gest ne submineaza autoritatea".

Am incercat sa stam de vorba cu reprezentantii Royal Boskalis Westminster nv, una dintre firmele olandeze care au refuzat sa se angreneze in acest contract. Rolf Berends, director de imagine al companiei, ne-a confirmat indirect discutiile purtate cu autoritatile de la Kiev, explicand-ne ca "politica firmei implica si confidentialitatea relatiilor cu clientii".

Schneider-Jacoby intelege, din perspectiva economica, demersul Kievului, insa nu poate fi de acord cu modul in care s-a actionat: "Guvernul Ucrainei doreste acest canal. Problema este doar ca planificarea s-a facut mult prea repede si ca au fost incalcate conventii internationale. Un proiect de asemenea dimensiuni nu poate fi rezolvat in cinci luni. Consecintele asupra pescuitului, asupra intregii dezvoltari a mediului vor fi atat de mari incat ne temem ca intregul biosistem al Deltei Dunarii va suferi modificari".

In vreme ce in Germania se aloca fonduri colosale pentru remedierea unor "pacate ecologice" din trecut, o firma germana repeta greselile trecutului departe de granitele Republicii Federale. Un subiect despre care, cu siguranta, cancelarul federal Gerhard Schroder va afla in scurtul sau sejur la Bucuresti.

×
Subiecte în articol: observator