x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul tablourilor furate din Rotterdam: Cenuşa analizată provine de la trei tablouri arse, potrivit rezultatelor expertizei realizate de MNIR

Cazul tablourilor furate din Rotterdam: Cenuşa analizată provine de la trei tablouri arse, potrivit rezultatelor expertizei realizate de MNIR

06 Aug 2013   •   15:47
Cazul tablourilor furate din Rotterdam: Cenuşa analizată provine de la trei tablouri arse, potrivit rezultatelor expertizei realizate de MNIR

Cenuşa analizată în dosarul furtului de la muzeul din Rotterdam, ridicată la percheziţiile din 1 martie, de la locuinţa Olgăi Dogaru, provine din arderea a cel puţin trei tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză, potrivit rezultatelor expertizei realizate de specialiştii Muzeului de Istorie, informează mediafax.ro.

"În urma analizării compoziţiei chimice a materialelor menţionate şi a evidenţierii, în interiorul acestora, a pigmenţilor specifici picturilor pe pânză, a reieşit faptul că cenuşa provine din arderea a cel puţin trei opere de artă (tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză)", a arătat MNIR.

Analiza fizico-chimică a fost făcută în perioada 26 aprilie - 18 iulie, de către o echipă formată din trei experţi, care au analizat cenuşa utilizând mai multe metode, şi anume microscopia optică şi electronică, spectrometria cu fluorescenţa de raze X şi difracţia de raze X.

Muzeul Naţional de Istorie a României va prezenta rezultatele expertizei într-o conferinţă de presă care va avea loc joi. La conferinţă vor participa directorul general al MNIR, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, şi echipa de experţi a Centrului de Cercetări şi Investigaţii Fizico-Chimice şi Biologice din cadrul muzeului, din care fac parte dr. Gheorghe Niculescu, dr. ing. Migdonia Georgescu şi cercetător ştiinţific Zizi Baltă.

În 15 iulie, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Adrian Procop şi Radu Dogaru sunt acuzaţi că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracţie în Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat şapte picturi în ulei şi acuarele.

De la muzeul din Rotterdam au fost furate atunci tablourile "Tete d´Arlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" şi "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée" de Paul Gauguin, "Autoportrait" de Meyer de Haan şi "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud.

Alexandru Mihai Bitu este acuzat că a aderat la grupul infracţional şi i-a ajutat pe Dogaru, Darie şi Procop în încercarea de a valorifica tablourile furate, precum şi că a intermediat comercializarea operelor de artă. Petre Condrat a fost trimis în judecată pentru tăinuire, fiind acuzat că a înlesnit inculpaţilor Dogaru şi Darie valorificarea a două dintre operele de artă, "cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni", au precizat procurorii.

Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, este acuzată că ar fi transportat şi ascuns tablourile care au fost furate de la muzeul din Rotterdam.

Aceasta a declarat la audieri că a ars tablourile furate de la un Muzeu Kunsthal din Rotterdam, în soba locuinţei sale din comuna Carcaliu, judeţul Tulcea.

"După arestarea fiului meu, în ianuarie 2013, m-am speriat foarte tare, înţelegând că fapta comisă de ei este gravă, întrucât bunurile pe care le-au sustras au o valoare foarte mare. (...) Teama mea a fost accentuată şi de faptul că nu am mai putut să iau legătura deloc cu Radu, întrucât, având buletinul expirat, nu am putut să-l vizitez la arest, de asemenea, celălalt fiu al meu, Cosmin, este stabilit în Marea Britanie, iar soţul meu este în stare de deţinere la penitenciarul Tulcea", le-a spus Olga Dogaru procurorilor DIICOT.

Aceasta ar fi luat legătura cu Natalia Timofei, prietena lui Radu Dogaru, pe care a rugat-o să o ajute să mute tablourile de la sora ei, Marfa Marcu.

"În jurul datei de 20-22 ianuarie 2013, ne-am deplasat pe seară, amândouă cu maşina mea, de la domiciliul sorei mele Marcu Marfa. Aceasta mi-a dat geamantanul în care erau tablourile, cu aceeaşi ocazie luând de aici şi armele de vânătoare ale fiului meu. Împreună cu Nataşa, ne-am deplasat la locuinţa acesteia şi am îngropat geamantanul în curtea casei de vis-a-vis de casa Nataşei, cunoscând că această casă este părăsită", se arată în declaraţia Olgăi Dogaru, consemnată în rechizitoriu.

Pentru că două dintre tablouri nu intrau foarte bine într-un geamantan, Olga Dogaru a spart geamurile şi le-a aruncat în toaleta din curtea casei părăsite, după care a pus operele de artă în geamantan şi le-a îngropat, au precizat procurorii.

Ulterior, în jurul datei de 24 ianuarie, Olga Dogaru a rugat-o pe Natalia Timofei să mute din nou operele de artă în cimitirul de peste stradă de locuinţa sa.

"În aceeaşi seară, eu cu Nataşa am împachetat fiecare tablou în câte o pungă de plastic, apoi trei tablouri le-am pus într-un sac de plastic, pe care l-am închis şi patru tablouri într-un alt sac, rezultând astfel două colete. Aceste două colete conţinând cele 7 tablouri le-am pus împreună într-un alt sac. Am făcut acest lucru întrucât intenţionam să le îngropăm şi doream să le protejăm cât mai bine de umezeala din pământ, având în vedere că era luna ianuarie", le-a spus Olga Dogaru procurorilor.

Olga Dogaru a mai spus că, din dorinţa de a-şi proteja fiul, de a nu-i face rău lui şi pietenilor lui şi pentru că îi era frică, s-a hotărât să ardă tablourile, crezând că dacă "tablourile nu vor fi găsite niciodată, nu vor fi probe împotriva lor şi nu vor putea fi condamnaţi", au mai scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Astfel, la aproximativ patru zile după percheziţia făcută de anchetatori la 13 februarie, Olga Dogaru a hotărât să ardă tablourile.

"Am făcut întâi focul în soba din baia mea, după care m-am deplasat în cimitir şi am dezgropat tablourile, reîntorcându-mă acasă cu acestea. Am băgat coletul - sacul în care erau împachetate cele şapte tablouri, fără să-l mai desfac, în sobă, am pus câteva lemne, papucii, şoşonii din cauciuc cu care fusesem încălţată şi am aşteptat să ardă complet. Acestea au ars destul de repede şi am văzut că tablourile arseseră complet. A doua zi, eu personal am curăţat soba, scoţând cenuşa, pe care am pus-o într-o roabă şi am lăsat-o în curte. Apoi l-am rugat pe Gioni, omul care ne ajută prin curte, să arunce cenuşa la groapa de gunoi, care este o râpă", a declarat Olga Dogaru, în faţa procurorilor.

Aceasta a precizat că nu a spus iniţial nimănui că a ars tablourile, dar înainte să fie arestată, a realizat că a făcut o greşeală şi i-a spus fiului ei.

"Arăt că regret foarte mult faptele mele, îmi pare rău că nu am colaborat de la bun început cu organele de anchetă şi că nu am restituit tablourile atunci când puteam să o fac", le-a mai spus Olga Dogaru anchetatorilor.

Anchetatorii au ridicat urmele de cenuşă şi material rezultate în urma arderii din soba locuinţei Olgăi Dogaru, probe care au fost supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice.

Potrivit raportului întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică, Serviciul expertize fizico-chimice, consemnat în rechizitoriu, "în proba de cenuşă pusă la dispoziţie s-au evidenţiat şi separat urme cu aspect de pelicule de vopsea, pelicule de rugină, material de construcţie, material lemnos carbonizat, două fragmente lemnoase, foiţe de aluminiu, cuie, fibre textile, fire de păr etc. Din analiza chimică a cenuşii, nu se poate determina natura materialelor care au condus, prin ardere, la obţinerea acesteia. Din analizele efectuate nu s-a putut stabili natura peliculelor cu aspect de vopsea".

Astfel, pentru a stabili cu exactitate dacă tablourile au fost arse, anchetatorii au dispus efectuarea unei expertize la Muzeului Naţional de Istorie a României.

Pentru că această expertiză nu a fost finalizată la momentul trimiterii în judecată a dosarului, procurorii au disjuns cercetările în cazul Olgăi Dogaru, pentru infracţiunea de distrugere calificată cu consecinţe deosebit de grave, pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani.

Anchetatorii au mai dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetările pentru Marfa Marcu, mătuşa lui Radu Dogaru, şi Andreea Georgiana Damaschin, pentru aderare sau sprijinire a unui grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni şi complicitate la infracţiunea de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, precum şi pentru George Moise, pentru aderare sau sprijinire a unui grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni.

De asemenea, procurorii au mai dispus disjungerea sau declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea DIICOT Tulcea pentru Radu Dogaru, Eugen Darie, Mihai Alexandru Bitu, sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism.

În 22 iulie, la Tribunalul Bucureşti, care judeca recursul unora dintre inculpaţi la menţinerea măsurii arestării preventive, Olga Dogaru şi-a schimbat declaraţia şi a arătat în faţa judecătorilor că ea nu a ars tablourile, aşa cum a susţinut anterior într-o declaraţie dată în faţa procurorilor, care a fost prezentată în rechizitoriul trimis Judecătoriei Sector 3.

Întrebată de preşedintele completului de judecată ce s-a întâmplat cu tablourile, Olga Dogaru a spus că distrugerea acestora este cercetată într-un dosar desprins din cel privind furtul, declarând: "Eu nu am ars tablourile".

×
Subiecte în articol: tablouri furate tablouri furate olanda