x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tăriceanu: Patriciu a contribuit substanţial la renaşterea PNL şi a liberalismului în România

Tăriceanu: Patriciu a contribuit substanţial la renaşterea PNL şi a liberalismului în România

19 Aug 2014   •   13:34
Tăriceanu: Patriciu a contribuit substanţial la renaşterea PNL şi a liberalismului în România

Omul de afaceri Dinu Patriciu a fost nu numai unul dintre cei mai proeminenţi liberali, dar a reuşit într-un mod excepţional şi ca întreprinzător, scrie pe pagina sa de Facebook preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

"Azi s-a stins din viaţă fostul nostru coleg şi prieten liberal, Dinu Patriciu. Membru al echipei care a contribuit substanţial la renaşterea PNL şi a liberalismului în România după Revoluţia din 1989, Dinu Patriciu s-a angrenat cu curaj şi perseverenţă într-o luptă deloc simplă, deloc uşoară, cu un sistem care nu dorea nici prea multă democraţie şi nici libertate economică. Practicant al unei profesii liberale, Dinu Patriciu a fost nu numai unul dintre cei mai proeminenţi liberali, dar a reuşit într-un mod excepţional şi ca întreprinzător. În ciuda faptului că am avut adesea poziţii şi opinii politice diferite în momente importante ale mişcării liberale, care au şi dus la separarea drumurilor noastre, îi păstrez lui Dinu o amintire frumoasă. Dumnezeu să-l odihnească!", scrie Călin-Popescu Tăriceanu.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit astăzi, la Londra, în urma unei infecţii pulmonare pentru care fusese spitalizat în ultimele zile. Funeraliile sale vor avea loc în cercul restrâns al familiei. În decembrie 2012 a fost supus unui transplant de ficat.

×