x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Taxa pe stâlp creşte factura la electricitate pentru consumatorii casnici

Taxa pe stâlp creşte factura la electricitate pentru consumatorii casnici

30 Mai 2014   •   12:44
Taxa pe stâlp creşte factura la electricitate pentru consumatorii casnici

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, Niculae Havrileţ, a anunţat că taxa pe stâlp se va simţi şi în facturile de la electricitate, care, în cazul consumatorilor casnici, ar putea creşte cu 1-2%.

Havrileţ spune că încă nu poate fi estimat impactul în facturi al acestei taxe, în condiţiile în care nicio companie nu a transmis ANRE cereri de recunoaştere în tarife a taxei.

Totuşi, recunoaşterea în facturi va fi făcută ori la 1 iulie, ori la 1 ianuarie 2015 şi va afecta doar preţul reglementat al energiei, a mai precizat Havrileţ.

×