x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Trafic deviat pe DJ 251G din cauza surpării unui pod

Trafic deviat pe DJ 251G din cauza surpării unui pod

Publicat la 18 Mar 2018 11:08 Modificat la 18 Mar 2018 11:08
Trafic deviat pe DJ 251G din cauza surpării unui pod

Circulaţia rutieră a fost deviată pe DJ 251G care leagă localităţile Valea Mărului şi Măcişeni din judeţul Galaţi, după ce podul de peste pârâul Găunoasa a fost afectat de o surpare a terenului din zonă, se arată într-o informare transmisă duminică de biroul de presă al Consiliului Judeţean(CJ) Galaţi. 

Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat echipe de la CJ Galaţi. Circulaţia a fost închisă pe acest pod, iar în zonă a fost realizată o variantă ocolitoare provizorie. 

"Se vor realiza expertize tehnice pe baza cărora se va identifica soluţia cea mai bună şi mai rapidă de refacere a podului", se mai spune în informare.

AGERPRES

×