x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tragedie pentru o familie din România! O romanca a murit intr-un cumplit ACCIDENT in Italia. Un copil de numai 4 ani a ramas fara mama

Tragedie pentru o familie din România! O romanca a murit intr-un cumplit ACCIDENT in Italia. Un copil de numai 4 ani a ramas fara mama

09 Iun 2016   •   06:46
Tragedie pentru o familie din România! O romanca a murit intr-un cumplit ACCIDENT in Italia. Un copil de numai 4 ani a ramas fara mama

Tragedie pentru o familie din România! O româncă de 34 de ani, care trăia în Italia, mamă a unui copil de numai 4 ani, şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier.
 
Potrivit ziarelor din Peninsulă, este vorba despre românca Ana Maria Bujor, care trăia de câțiva ani în Italia unde era câsătorită cu un italian.
 
Totul s-a petrecut duminică dimineaţa, în jurul orei 4.00, când Ana Maria se întorcea acasa, venind de la Tortona. La un moment dat a pierdut controlul volanului autoturismului BMW 320 pe care îl conducea, a ieşit de pe drum şi s-a răsturnat pe un câmp din apropiere. Accidentul s-a produs pe Drumul Provincial 211, potrivit blastingnews.com.

La locul tragediei au sosit de urgență salvatorii care au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a o scoate pe româncă dintre fiarele mașinii.
 
În momentul în care au soit și medicii la fața locului Ana Maria încă mai trăia dar din păcate până să fie extrasă din autoturismul grav avariat şi-a dat şi ultima suflare, notează alessandriamagazine.it.
 
Încă nu sunt cunoscute cu certitudine cauzele producerii accidentului, fiind puse sub semnul întrebării posibilitățile ca românca să fi adormit la volan, astfel pierzând controlul volanului, viteza excesivă sau dacă a suferit vreo problemă medicală.

×
Subiecte în articol: accident