Iulia Vântur este, oficial, star de Bollywood. Vedeta din România a pozat pentru un afiş ce promovează nu doar filmul în care joacă, "O Teri", ci şi pentru piesa "Ummbakum" pe ritmurile căreia dansează în noua producţie.
Iulia Vântur a devenit, oficial, star în cetatea filmului din India, scrie presamondena.ro. Noul film în care joacă, "O Teri", este gata de lansare. La fel şi piesa "Ummbakum" pe ritumurile căreia dansează în noua producţie de la Bollywood.
Pentru promovarea filmului şi a piesei, românca a pozat purtând vestimentaţia în care evoluează alături de dansatorii şi actorii indieni.
"Mă bucur că am avut ocazia să explorez «mirajul bollywoodian» în filmul «O Teri». Am lucrat cu o echipă extraordinară care m-a făcut să mă simt de-a locului, care mi-a oferit suport, m-a inspirat. Tot set-up-ul a fost impresionant, condimentat cu energia a zeci de dansatori profesionişti, cu o condiţie fizică extraordinară, care m-au dus cu gândul la baletul emisiunii «Dansez pentru tine»", a scris Iulia pe Facebook.
Filmul "O Teri" va fi lansat la sfarsitul lunii martie în India, în distribuţia căruia se va afla şi presupusul ei iubit, Salman Khan.