x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trei drumuri naţionale, blocate de zăpadă

Trei drumuri naţionale, blocate de zăpadă

15 Apr 2011   •   08:16
Trei drumuri naţionale, blocate de zăpadă

161274-.jpgCentrul Infotrafic a anunţat că, la această oră, ca urmare a ninsoarii abundente, trei drumuri naţionale importante sunt blocate. Este vorba despre DN1 Braşov – Predeal, în zona localităţii braşovene Timiş, DN11B Cozmeni – Târgu Secuiesc (judeţul Harghita) şi DN11, în zona Pasului Oituz, judeţul Covasna.

Află cum e vremea la această ora pe webcam jurnalul.ro

De asemenea, pe numeroase artere rutiere circulaţia auto se desfăşoară în condiţii de iarnă: DN7C, la Piscu Negru ( Argeş) şi Bâlea ( Sibiu), DN7A, la Voineasa ( Vâlcea), DN1A, în judeţul Prahova şi majoritatea drumurilor naţionale din judeţul Harghita.

 

Citeşte şi Risc maxim de avalanşă în Munţii Făgăraş şi Bucegi

"La primele ore ale dimineţii s-au înregistrat căderi de arbori pe DN 11 B, pe DN 12 C în zona Lacului Roşu, precum şi pe DN 12 A, în zona Luncii de Sus şi Luncii de Jos. Ninge în tot judeţul şi se circulă în condiţii de iarnă, pe carosabil acoperit cu până la trei centimetri de zăpadă frământată, tratată cu antiderapant", a declarat, vineri dimineaţă, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Harghita, Cătălin Romanescu.

Potrivit acestuia, pe DN 12 A Miercurea Ciuc – Comăneşti au fost impuse restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa de peste 7,5 tone.

Circulaţie dificilă în zona de munte a judeţului Suceava

Circulaţia rutieră în zona de munte a judeţului Suceava se desfăşoară în condiţii dificile, în urma ninsorilor abundente căzute în zonă. Utilajele de deszăpezire acţionează în special pe DN 17 A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei-Suceviţa.

Şeful Secţiei Câmpulung Moldovenesc a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Florin Anichitei, a declarat că echipele de deszăpezire au acţionat toată noaptea pe traseele de munte ale drumurilor naţionale, pe parcursul nopţii dispunându-se restricţionarea circulaţiei pentru maşinile neechipate cu anvelope de iarnă.

"E iarnă autentică. Acţionăm permanent cu utilaje de deszăpezire", a spus Anichitei, care a precizat că utilajele de deszăpezire au acţionat pe DN 17 în zona Pasului Mestecăniş şi în zona Tihuţa şi continuă să acţioneze pentru îndepărtarea zăpezii pe DN 17 A, între Vatra Moldoviţei şi Suceviţa, în zona Trei Movile şi Palma.

El a menţionat că drumurile nu sunt blocate, iar restricţia de circulaţie pentru autovehiculele neechipate cu cauciucuri de iarnă a fost ridicată.

Stratul de zăpadă depus în ultimele ore în zona de munte a judeţului Suceava este, în medie, de 15 centimetri.


×
Subiecte în articol: vremea zăpadă drumuri nationale