x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trei persoane arestate, după ce ar fi înșelat oameni cu locuri de veci

Trei persoane arestate, după ce ar fi înșelat oameni cu locuri de veci

04 Iun 2021   •   11:30
Trei persoane arestate, după ce ar fi înșelat oameni cu locuri de veci

Trei persoane, doi bărbați și o femeie, au fost arestate preventiv după ce ar fi înșelat mai mulți oameni, pe care îi induceau în eroare că structura de rezistență a locurilor de veci era afectată și de la care obțineau astfel diferite sume de bani.

Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii au făcut două percheziţii, în Bucureşti și în județul Giurgiu, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la înșelăciune și tentativă la înșelăciune.

Conform polițiștilor, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 27 și 40 de ani, cunoscuți cu preocupări de natură infracțională, sub pretextul că sunt angajați la administrația cimitirelor sau în cadul altor instituții, abordau părțile vătămate ce dețineau locuri de veci, pe care le induceau în eroare cu privire la faptul că structura de rezistență ar fi fost afectată și că necesită reparații urgente, obținând astfel diferite sume de bani.

Astfel, în martie 2020, femeia de 27 de ani, recomandându-se drept secretară în cadrul adminstrației unui cimitir, ar fi contactat telefonic o persoană și, sub pretextul că locul de veci pe care soțul îl are la cimitir a fost inundat, ar fi pretins mai multe sume de bani, pentru reparații. Pentru ridicarea sumelor, femeia s-a deplasat la adresa persoanei vătămate, însoțită de unul dintre bărbați, prejudiciul creat fiind de aproximativ 9.000 de lei.

De asemenea, la sfârșitul lunii aprilie 2020, unul dintre bănuiți ar fi sunat un bărbat și, sub pretextul că este reprezentant al unui cimitir care se ocupă cu consolidarea mormintelor, ar fi pretins suma de 600 de lei pentru consolidarea mormântului fiicei vătămate. Suma de bani ar fi fost ridicată de femeia de 27 de ani.

„La data de 15 iulie 2020, unul dintre bărbați, sub pretextul că este de la o casă de ajutor reciproc, i-ar fi comunicat persoanei vătămate că fosta sa soție care a decedat ar fi avut o sumă strânsă, iar pentru a intra în posesia acestor bani i-a solicitat suma de 4.000 lei, reprezentând anumite taxe. În aceeași zi, femeia de 27 de ani, însoțită de unul dintre bărbați, s-ar fi deplasat la domiciliul persoanei vătămate, unde ar fi primit suma de 2.000 de lei”, au mai transmis polițiștii.

Cei trei au fost reținuți și ulterior arestați preventiv.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: inselaciune