x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trenurile CFR Călători au marcat anul pandemiei cu 4,7 ani de întârziere

Trenurile CFR Călători au marcat anul pandemiei cu 4,7 ani de întârziere

29 Apr 2021   •   07:59
Trenurile CFR Călători au marcat anul pandemiei cu 4,7 ani de întârziere

Anul trecut, unul din trei trenuri de călători a înregistrat întârzieri, iar cele 378.000 de curse operate de CFR Călători au totalizat 4,7 ani de întârziere.

Cu o viteză comercială medie de 44 de kilometri la oră, trenurile de călători ale companiei de stat au înregistrat o viteză aproape triplă față de cele ale companiei CFR Marfă, unde viteza medie a fost de numai 16 kilometri pe oră. Făcând o comparație cu rutierul, am putea spune că cele două companii au deja un concurent serios în băieții pe biciclete de la firmele de livrare rapidă.

 

Potrivit raportului privind calitatea serviciilor pe 2020 publicat de CFR Călători, marea majoritate a trenurilor întârziate, 30,08% din total trenuri, au avut întârzieri mai mici de o oră. În același timp, sub 1% dintre trenuri au întârziat între o oră și două ore, iar 0,42% dintre trenuri au întârziat peste două ore. În același timp, compania a înregistrat 4.810 de petiții din care 72,47% le-au reprezentat reclamațiile. Acestea au vizat întârzieri ale trenurilor, lipsa vagoanelor, anularea trenurilor, comportamentul personalului de tren, condițiile de călătorie, cum ar fi murdăria, defectarea instalațiilor de climatizare etc.

 

282 de accidente feroviare

 

Anul trecut, pe infrastructura feroviară publică, administrată de CNCF „CFR” SA, au fost înregistrate 282 accidente feroviare și 205 incidente feroviare, se arată în raportul de activitate pe anul trecut al companiei care administrează infrastructura feroviară. În ceea ce privește numărul accidentelor la trecerile de nivel cu calea ferată, acestea rămân o mare problemă, ele crescând de la 139, în 2019, la 162, anul trecut. 

 

 

Pierderi de 3 ori mai mici decât cele prognozate la CFR SA

 

În anul 2020, pe fondul reducerii alocărilor de la bugetul de stat (reducere față de alocările din anul 2019), reducerii veniturilor proprii și creșterii tuturor prețurilor și tarifelor aferente desfășurării activității curente, bugetul CFR SA a prevăzut o pierdere de 392,66 milioane de lei lei. Cu toate acestea, compania a reușit să înregistreze o pierdere estimată de 118,92 milioane de lei.

 

 

 

2,47 milioane de lei au reprezentat pagubele provocate anul trecut de furtul unor componente tehnice ale infrastructurii feroviare publice, ele fiind în ușoară scădere față de 2019. Cele mai multe pagube s-au înregistrat la sucursala Iași, valoarea lor fiind de 413.000 lei, de aproape 3 ori mai mare ca în 2019.


 

 

La nivelul anului trecut, în luna august au fost înregistrate cele mai mari întârzieri pe calea ferată românească, trenurile de călători și de marfă operate de toate companiile licențiate să practice transportul pe calea ferată au fost de 227.116 minute, în scădere comparativ cu luna august din 2019, când, de asemenea, s-a înregistrat un maxim al întârzierilor de 342.525 minute, conform site-ului mytrain.

 

Acordarea despăgubirilor pentru întârzierea trenurilor  ar fi trebuit să fie aplicată din 2019, dar România a mai obținut o derogare de la Comisia Europeană, ultima pe care o mai poate cere până în 2024. În decembrie 2009, intrau în vigoare dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 1371/2007 prin care acordarea compensaţiilor devenea obligatorie în cazul întârzierilor. Regulamentul prevedea însă că statele membre UE pot obţine maximum trei derogări de la aceste dispoziţii, de câte cinci ani fiecare.

 

Ce prevăd reglementările UE

 

Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1371/2007, în Uniunea Europeană călătorii primeau despăgubiri de 25% din preţul biletului dacă trenurile întârzie între 60 şi 119 minute sau de 50% pentru întârzieri de peste 120 de minute. Mai mult, în cazul în care întârzierea trenului a provocat pierderea ultimei legături feroviare din acea zi, despăgubirea puteau ajunge la 100% din preţul biletului, la care se adaugă o noapte de cazare la un hotel de trei stele, cameră single. Ulterior, aceste penalizări au fost majorate la 50% din valoarea biletului  pentru întârzieri cuprinse între 60 şi 90 de minute, la 75% pentru întârzierile cuprinse între 90 şi 119 de minute, iar pentru întârzierile mai mari de 120 de minute despăgubirea să urce la 100%. 

 

România se află sub media europeană la toate criteriile de analiză privind investițiile și infrastructura, conform raportului European Transport and Infrastructure Scoreboard, fiind sub media europeană la eficiența serviciilor de cale ferată. 


 

×