Tudor Gheorghe a comentat în fața publicului său, prezent miercuri la un concert susținut la Roman, rezultatul alegerilor prezidențiale.
Înaintea concertului său, într-o conferință de presă, Tudor Gheorghe a declarat că românii au fost ținta unei manipulări și că vor realiza într-un final acest lucru.
"În general, românii spun ce aud că li se spune. Eu umblu prin toată ţara, mă întâlnesc cu tot felul de oameni, la toate nivelele. Senzaţia mea este puţin altfel. Nu-i niciun fel de revoluţie. Probabil o să ne dăm seama de ce s-a întâmplat şi cât de senzaţională a fost manipularea asta. Pentru că a fost o manipulare. Am toată stima pentru dl. Iohannis", a spus Tudor Gheorghe.
În timpul concertului, într-un dialog cu publicul, Tudor Gheorghe s-a dezlănţuit la adresa lui Traian Băsescu, despre care a spus că vorbeşte "o englezã de vaporean, care acostează la Amsterdam şi care ştie să întrebe unde e strada aia cu felinare roşii”.
Referindu-se la rezultatul alegerilor, Tudor Gheorghe a spus, ironic, că este un blestem.
„Ce blestem pe noi, să avem un preşedinte care chinuie limba engleză şi acum dăm de unul care chinuie limba română?”, a spus el, stârnind aplauze în sală.
activenews.ro