x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Secretarul de Stat Irinel Ionel Scrioșteanu: Vedem prima luminiță de la capătul primului tunel de autostradă

Secretarul de Stat Irinel Ionel Scrioșteanu: Vedem prima luminiță de la capătul primului tunel de autostradă

de Redacția Jurnalul    |    03 Mar 2025   •   18:30
Secretarul de Stat Irinel Ionel Scrioșteanu:  Vedem prima luminiță de la capătul primului tunel de autostradă

Constructorii au realizat, luni, străpungerea primului tunel de autostradă, respectiv Tunelul „Daniela” dinspre Pitești spre Sibiu.

„Astăzi, 03 martie, este o zi importantă pentru infrastructura de transport rutier a României, în care va avea loc un eveniment istoric - vedem prima luminiță de la capătul primului tunel de autostradă”, scrie pe Facebook secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scriosteanu.

Străpungerea Tunelului „Daniela”, dinspre Pitești spre Sibiu, a avut loc la ora 12.10 și a fost transmisă live și pe pagina de Facebook a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„S-a realizat străpungerea primei galerii (sensul de mers Sibiu-Pitești) a tunelului rutier Momaia! Este o etapă importantă pentru construcția secțiunii 4 (Curtea de Argeș-Tigveni) a autostrăzii Sibiu -Pitești (A1). Tunelul Momaia (1,35 km) este primul tunel rutier forat, construit pe o autostradă din Romania și este format din două galerii unidirecționale (câte o galerie pe fiecare sens de circulație)”, a scris Sorin Grindeanu.

 

(sursa: Mediafax)

 

×