x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Turiştii, avertizaţi să evite zona Retezatului Mic. Urşii sunt în căutare de hrană

Turiştii, avertizaţi să evite zona Retezatului Mic. Urşii sunt în căutare de hrană

de Agerpres    |    11 Iul 2014   •   20:32
Turiştii, avertizaţi să evite zona Retezatului Mic. Urşii sunt în căutare de hrană

Salvamontiştii hunedoreni avertizează turiştii să evite, în următoarele două săptămâni, zona Retezatului Mic şi creasta Piule-Pleşa din cauza pericolului pe care l-ar putea reprezenta urşii care vin în cele două locuri din Parcul Naţional Retezat.

Animalele sălbatice sunt atrase de mirosul degajat de cadavrele a peste 400 de oi care au murit în cele două zone din Masivul Retezat, unele fiind lovite de trăsnet, iar altele alunecând într-o vale foarte îngustă din care nu au mai putut ieşi.

"Îi sfătuim pe turişti să evite traseele din zona Câmpuşel, Drăgşanu, Albele şi creasta Retezatului Mic de la Cabana Buta spre Piatra Iorgovanului. De asemenea, se va evita coborârea pe traseele spre Câmpuşel, pe Valea Drăgşanului", a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Acesta a precizat că echipe ale Salvamont şi ale Jandarmeriei Montane se vor afla, în permanenţă, la refugiile Poiana Pelegii şi Buta pentru a-i atenţiona pe turişti să nu meargă pe traseele de munte din zona Retezatului Mic şi a crestei Piule-Pleşa.

Potrivit relatărilor ciobanilor care se află cu turmele pe munte, aproximativ 300 de oi au murit pe o vale îngustă din zona Drăgşanu-Albele, după ce au alunecat pe o pantă abruptă, în urmă cu o săptămână. Tot atunci, în zona Piule-Pleşa, la circa trei ore distanţă de primul loc, circa 150 de oi au murit după ce au fost lovite de un trăsnet.

Ciobanii au îndepărtat mai multe oi din vecinătatea traseelor turistice, dar urşii au simţit prezenţa animalelor şi au început să vină acolo pentru a-şi procura hrana. Cei patru sau cinci urşi văzuţi acolo nu au atacat omul, a precizat şeful Salvamont Hunedoara. 

×
Subiecte în articol: urşi urs