x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un miliard de „Big Brother” ne supraveghează

Un miliard de „Big Brother” ne supraveghează

de Adrian Stoica    |    06 Ian 2021   •   18:52
Un miliard de „Big Brother” ne supraveghează

În 1942, în Germania, era montată prima cameră de supraveghere CCTV din lume, iar în numai 79 de ani numărul lor a ajuns la aproape un miliard. Potrivit unei analize realizate de Visual Capitalist, China și India sunt țările cu cele mai mari densități de camere de supraveghere CCTV în zonele urbane.

Chennai, India, are 657 camere pe kilometru pătrat, este orașul numărul unu din lume în ceea ce privește supravegherea. Pe locurile următoare se află oraşele Hyderabad, India, cu 480 camere, Harbin, China, cu 411 camere, iar pe patru se află Londra, cu 399 de camere. De altfel, capitala Regatului Unit este singurul oraş non-asiatic aflat în Top 10. Pe măsură ce rețelele de supraveghere devin mai sofisticate și mai multe, crește îngrijorarea în rândul populaţiei cu privire la încălcarea libertăților personale, mai arată analiza celor de la Visual Capitalist .

Beijing ocupă locul zece, cu 278 de camere pe kilometru pătrat, dar cu un total de puțin peste 1,1 milioane de camere CCTV instalate, este cel mai supravegheat oraş din lume.

×