În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.796 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 195 de pacienți au murit. 1.380 de persoane sunt internate la ATI.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.796 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 650 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 55.617 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 23.11.2021 (10:00) – 24.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 231 de decese (122 bărbați și 109 femei), din care 36 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.
Dintre cele 231 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 8 la categoria de vârstă 40-49 ani, 19 la categoria de vârstă 50-59 ani, 50 la categoria de vârstă 60-69 ani, 74 la categoria de vârstă 70-79 ani și 78 la categoria de vârstă peste 80 ani.
214 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 11 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 36 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău, Brașov, Buzău, Galați, Giurgiu, Iași, Mureș, Suceava, în lunile octombrie 2021 și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 195 de decese.
Din totalul de 231 de pacienți decedați, 204 erau nevaccinați și 27 vaccinați. Cei 27 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. 26 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.452. Dintre acestea, 1.380 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.380 de pacienți internați la ATI, 136 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 150 sunt minori, 135 fiind internați în secții și 15 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.659.331 teste RT-PCR și 5.171.775 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.939 de teste RT-PCR (8.811 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.128 la cerere) și 31.203 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 46.169 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.675 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.358 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 64 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.680 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 315 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 23 noiembrie, 2.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 369.950 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
ȘTIRE INIȚIALĂ Sub 3.000 de cazuri noi și 231 de decese sunt anunțate astăzi, în bilanțul provizoriu de coronavirus. 36 dintre acestea sunt anterioare.
Conform datelor existente miercuri la CNCCI, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 2.796 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.
De asemenea, au fost raportate 231 decese, dintre care 36 anterioare.
Informațiile vor fi detaliate în buletinul informativ de la ora 13.00.