Poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor în cazul medicului confirmat cu virusul COVID-19 şi care a fost transportat la un spital din Bucureşti, a anunţat Prefectura Buzău.
"În seara zilei de 10 aprilie, a.c., DSP Buzău a fost înştiinţată de către medicul infecţionist al Spitalului Militar Central Bucureşti despre existenţa unui medic al unităţii sanitare menţionate, în vârstă de 37 de ani, căruia rezultatul testului recoltat i-a ieşit pozitiv, după o perioadă de izolare la domiciliu impusă.
Persoana în cauză s-a dovedit necooperantă şi a refuzat ideea internării voluntare în orice unitate sanitară din Bucureşti sau din Buzău, invocând posibilitatea de tratament a persoanelor asimptomatice la domiciliu. Pacientul a acceptat examinarea medicală de către un medic infecţionist al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, în urma căreia a primit recomandarea de internare într-o unitate sanitară", arată DSP Buzău
ȘTIRE INIȚIALĂ Un medic de la un spital din Capitală, confirmat cu coronavirus, a fost preluat în noaptea trecută de la locuinţa socrilor săi, aflată în satul Potoceni, din județul Buzău, sub supravegherea jandarmilor şi a poliţiştilor, pentru a fi internat. Bărbatul are 37 de ani.
"În seara zilei de 10 aprilie, DSP Buzău a fost înştiinţată de către medicul infecţionist al Spitalului Militar Central Bucureşti despre existenţa unui medic al unităţii sanitare menţionate, în vârstă de 37 de ani, căruia rezultatul testului recoltat i-a ieşit pozitiv, după o perioadă de izolare la domiciliu impusă", transmite DSP Buzău.
"Persoana în cauză s-a dovedit necooperantă şi a refuzat ideea internării voluntare în orice unitate sanitară din Bucureşti sau din Buzău, invocând posibilitatea de tratament a persoanelor asimptomatice la domiciliu. Pacientul a acceptat examinarea medicală de către un medic infecţionist al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, în urma căreia a primit recomandarea de internare într-o unitate sanitară", se precizează în comunicat.
DSP Buzău a început ancheta epidemiologică în acest caz.