x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE Florin Cîțu vrea să trimită un avion după românii din Afganistan. Klaus Iohannis implică Forțele Aeriene Române

UPDATE Florin Cîțu vrea să trimită un avion după românii din Afganistan. Klaus Iohannis implică Forțele Aeriene Române

16 Aug 2021   •   16:44
UPDATE Florin Cîțu vrea să trimită un avion după românii din Afganistan. Klaus Iohannis implică Forțele Aeriene Române
Sursa foto: Hepta

Preşedintele Klaus Iohannis a decis implicarea urgentă a Forţelor Aeriene Române pentru evacuarea cetăţenilor români din Afganistan.

"Preşedintele României, Klaus Iohannis, a dispus luni, 16 august 2021, implicarea de urgenţă a Forţelor Aeriene Române pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetăţenilor români aflaţi încă pe teritoriul statului afgan. Această decizie a fost luată la propunerea Prim-ministrului României, Florin-Vasile Cîţu, având în vedere deteriorarea accelerată a situaţiei de securitate din Afganistan, necesitatea sprijinirii repatrierii cetăţenilor români aflaţi încă în această ţară, precum şi evaluările în acest sens ale Celulei de criză interinstituţionale convocate de Ministerul Afacerilor Externe.

România va continua activ consultările şi coordonarea politice cu partenerii din Uniunea Europeană, aliaţii din NATO, inclusiv cu Statele Unite, pentru evaluarea evoluţiilor, a efectelor lor şi pentru adoptarea măsurilor care se impun pentru gestionarea acestora - atât în formatele regulate, cât şi în cele speciale, precum reuniunea extraordinară a miniştrilor afacerilor externe ai UE de marţi, 17 august, sau reuniunea de urgenţă a Consiliului Nord-Atlantic din aceeaşi zi", transmite Administrația Prezidențială.

ȘTIRE INIȚIALĂ În acest moment mai sunt 35 de cetățeni români în Afganistan, a declarat, luni, premierul Florin Cîțu. El precizează că aceștia vor fi aduși în țară cu un avion al României sau cu o aeronavă NATO: „Nu sunt din cadrul Ambasadei. Sunt și de la ONU, și din cadru privat”.

„În acest moment mai sunt 35 de cetățeni români în Afganistan. I-am propus domnului președinte să trimitem un avion pentru a-i aduce acasă. În acest moment avem două variante pe care lucrăm: un avion în colaborare cu NATO, care trebuie să plece în curând sau un avion al nostru care să plece direct acolo”, spune Florin Cîțu.

Premierul cere tuturor românilor care se află în Afganistan, dar nu au contactat misiunea diplomatică, să o facă în cel mai scurt timp.

Totodată, el spune că dacă se preferă varianta avionului NATO, românii vor fi aduși până în Georgia, apoi urmează să fie ajungă în țară.

„Nu sunt din cadrul Ambasadei. Sunt și de la ONU, și din cadru privat. Au fost 60. Mai sunt 35 acum acolo”, precizează Florin Cîțu.

Mediafax

×
Subiecte în articol: florin citu afganistan cetateni romani nato