x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Urs prins în curtea Școlii de Poliție Câmpina

Urs prins în curtea Școlii de Poliție Câmpina

de Redacția Jurnalul    |    13 Mai 2026   •   22:36
Urs prins în curtea Școlii de Poliție Câmpina
Polițiștii anunță că animalul este în siguranță

Un urs a fost capturat, miercuri, în incinta Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina, cu ajutorul unei cuști speciale.

Potrivit IPJ Prahova, în ultima perioadă, prezența ursului brun a fost semnalată în mod repetat în zona municipiului Câmpina, inclusiv în proximitatea și incinta Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”.

„În acest context, au fost efectuate demersurile necesare, conform cadrului legal și procedurilor specifice, pentru amplasarea unei cuști autorizate destinate capturării animalului sălbatic”, au transmis polițiștii.

Miercuri, reprezentanții Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina au anunțat, prin apel la 112, că exemplarul de urs a fost capturat în cușca special amplasată în incinta unității de învățământ.

Polițiștii anunță că animalul este în siguranță și că la fața locului au intervenit polițiștii și jandarmii, urmând să acționeze și celelalte instituții abilitate în gestionarea unor astfel de situații.

Ursul urmează să fie preluat și relocat în condiții de siguranță.

(sursa: Mediafax)

×
Parteneri