Bucureştenii care au ales să-şi petreacă noaptea dintre ani la ce-a de-a zecea ediţie a Vanghelionului, la Romexpo, s-au bucurat de distracţie maximă, cu Anastacia, David Bisbal, Horia Brenciu, Andreea Bnică, Alex Velea, Smiley, Ruby, Connect-R, Voltaj şi Direcţia 5, dar şi cu şi cu artişti consacraţi au muzicii populare romnâşti, într-o atmosferădemnăde o capitalăeuropeană. Nici meniul petrecăreţilor nu a fost mai prejos, oaspeţii bucurñdu-se de ò combinaţie de bucătărie tradiţinalăromñeascăşi bucătărie medieteraneană, „asezonate” cu artificii şi multăvoie bună.
Petrecerea a început la ora 19.30 şi s-a terminat în zori, cu tradiţionala „Periniţă”, iar oaspeţii au fost încñtaţi de prezenţa, în calitate de amfitrion, a primarulului Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, „responsabil”de spectacolul de artificii de la miezul nopţii.
Spaţiul dedicat Vanghelionului a primit peste 6.000 de petrecăreţi care s-au dstrat de minune pentru numai 100 de lei de persoan. Meniul serii şi al nopţii dintre ani va fi unul tradiţional românesc, dar va avea "inflexiuni" din alte gastronomii şi nu vor lipsi tortul festiv şi şampania de la miezul nopţii.