x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO: Iohannis: Scolile se vor deschide pe 13 septembrie, cu prezență fizică, cu mască și distanțare

VIDEO: Iohannis: Scolile se vor deschide pe 13 septembrie, cu prezență fizică, cu mască și distanțare

26 Aug 2021   •   18:59
VIDEO: Iohannis: Scolile se vor deschide pe 13 septembrie, cu prezență fizică, cu mască și distanțare

UPDATE Școlile se vor deschide pe 13 septembrie, cu prezență fizică, dar și cu respectarea măsurilor de protejare, cu mască și distanțare, a declarat joi președintele Klaus Iohannis, la finalul întâlnirii cu ministrul Sănătății și ministrul Educației, pe tema deschiderii anului școlar.

„Ne aflăm în valul patru și am vrut să văd cât de pregătit e sistemul sanitar și cum începem școala”, a spus președintele, care a cerut creșterea capacității de testare, precum și ca spitalele să poată trata și pacienții non COVID așa cum trebuie.

Președintele spune că școala online nu poate suplini desfășurarea clasică a cursurilor, fiind doar o soluție temporară atunci când situația epidemiologică e gravă. „Prioritatea zero este să asigurăm un învățământ de calitate”, a spus el.

Școala va trece în online doar în cazul în care incidența va trece de 6 cazuri la mie, vaccinarea fiind singura soluție eficientă pentru a asigura revenirea în sălile de clasă, a spus președintele, care a făcut un apel către părinți și peronalul din învățământ să se vaccineze.

Stire initiala Președintele României, Klaus Iohannis, va avea joi, 26 august 2021, ora 17:00, la Palatul Cotroceni, o ședință de lucru privind începerea noului an școlar, la care vor participa ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, și ministrul Educației, Sorin-Mihai Cîmpeanu, a anuntat Administrația Prezidențiala.

La finalul ședinței, Iohannis va susține o declarație de presă. 

Autoritățile iau în calcul, în prezent, două posibile scenarii în cazul școlilor din localitățile unde rata de infectare cu COVID-19 va trece de 6 la mia de locuitori: trecerea complet în online a tuturor elevilor sau trecerea în online doar a celor nevaccinați și netrecuți prin boală, cu posibilitatea ca cei vaccinați să vină în continuare fizic la școală, a anunțat ministrul Sănătății, Ioaha Mihăilă.

 

 

 

×