x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mașini spulberate de un TIR în județul Constanța. Imagini terifiante cu impactul devastator

Mașini spulberate de un TIR în județul Constanța. Imagini terifiante cu impactul devastator

de Redacția Jurnalul    |    04 Mai 2023   •   10:04
Mașini spulberate de un TIR în județul Constanța. Imagini terifiante cu impactul devastator

Imaginile șocante surprinse de camerele de supraveghere arată cum s-a produs accidentul mortal în care două persoane și-au pierdut viața ieri în comuna Lumina din județul Constanța.

"La data de 3 mai a.c., în jurul orei 15.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Năvodari din comuna Lumina, s-a produs un accident de circulație.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 54 de ani, respectiv 35 de ani, și un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor și semiremorcă, ce era condus de un bărbat, de 40 de ani.
În urma accidentului rutier au decedat o femeie, de 37 de ani, și un bărbat, de 54 de ani. 
Alte două persoane au fost ușor rănite.
Conducătorii auto au fost testați cu  aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.", transmite IPJ Constanța.

accident TIR

×
Subiecte în articol: impact devastator tir accident mortal