x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică procedura privind managementul cazurilor de violenţă în şcoli

Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică procedura privind managementul cazurilor de violenţă în şcoli

de Redacția Jurnalul    |    29 Mar 2024   •   18:36
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică procedura privind managementul cazurilor de violenţă în şcoli

Planul național de combatere a violenței școlare a fost lansat spre consultare publică, a anunțat vineri Ministerul Educației.

Potrivit unui comunicat al ministerului, scopul planului este asigurarea unui mediu sigur, primitor și de susținere pentru toți membrii comunității școlare.

Planul poate fi consultat pe pagina de internet a Ministerului Educației, iar propuneri sunt așteptate pe e-mail. De asemenea, o dezbatere publică va fi organizată în 4 aprilie.

Ministrul Educației anunța luni că școlile vor putea instala sisteme de supraveghere audio-video fără să aibă nevoie de acordul elevilor, părinților sau profesorilor.

„Pe lângă activitățile de prevenție, este important ca în cazurile de violență să putem afla adevărul vizavi de ce se întâmplă, de faptele reclamate. Prin urmare, am considerat necesară modificarea cadrului legislativ pentru ca școlile să poată decide instalarea sistemelor de supraveghere audio-video pentru asigurarea pazei și protecției persoanelor și a bunurilor, precum și ca măsură de prevenție a actelor de violență ce pot apărarea în spațiul școlar”, a anunțat Ligia Deca.

Până acum, legislația permite școlii supravegherea audio-video doar după consultarea cadrelor didactice, a părinților sau elevilor majori.

„Modificarea propusă în proiectul de ordonanță de urgență dă școlii posibilitatea de a decide în interesul comunității și, sigur în funcție de specific, fără a mai fi condiționată de acordul părinților sau al cadrelor didactice. Practic, școlile care au instalat un sistem de supraveghere audio-video monitorizează activitatea din sălile de clasă și își asumă răspunderea prentru respectarea prevederilor privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal”, a explicat ministrul Educației.

Ligia Deca a spus că aceste înregistrări vor putea fi folosite numai în scopul investigării sesizărilor de violență sau furt, nu și pentru evaluarea profesională a cadrelor didactice.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: violenta scolara ligia deca