x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu reprezentanții Comunității Sant'Egidio

Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu reprezentanții Comunității Sant'Egidio

13 Mai 2018   •   16:13
Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu reprezentanții Comunității Sant'Egidio

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut duminică, la Roma, o întâlnire cu reprezentanţi ai conducerii Comunităţii Sant'Egidio, care au salutat intenţia Papei Francisc de a vizita România în prima parte a anului 2019, informează Guvernul într-un comunicat de presă. 

În cadrul discuţiilor, şeful Executivului a evidenţiat aspecte legate de vizita la Sfântul Scaun şi primirea sa de către Papa Francisc. Totodată, premierul Dăncilă a apreciat implicarea Comunităţii Sant'Egidio în organizarea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România, prima vizită a unui papă în ţara noastră, arată Guvernul. 

Discuţiile s-au centrat şi asupra sprijinului pe care România îl poate oferi acţiunilor în domeniul umanitar, al prevenirii conflictelor şi menţinerii păcii pe care comunitatea le desfăşoară la nivel internaţional. 

Prim-ministrul a vorbit şi despre proiectele Guvernului în domeniul social. 

Potrivit sursei citate, premierul Viorica Dăncilă a exprimat aprecierea pentru activitatea Comunităţii Sant'Egidio, subliniind dorinţa Executivului de la Bucureşti de a demara o serie de evenimente comune, precum prezentarea unei expoziţii în Bucureşti, sub înaltul patronaj al Guvernului, referitoare la copiii cu sindrom Down. În acest sens, Manuela Hărăbor, consilier onorific al prim-ministrului, se va deplasa la Roma în perioada imediat următoare, pentru a pune bazele unui parteneriat. 

Şeful Executivului a primit cu ocazia vizitei o plachetă care marchează celebrarea a 50 de ani de la înfiinţarea Comunităţii Sant'Egidio. 

Premierul Viorica Dăncilă a efectuat, duminică, şi o vizită la Accademia di Romania din Roma, cea mai veche instituţie românească de cultură din străinătate, ce aniversează în an centenar, 96 de ani de la întemeiere. 

Cu această ocazie, prim-ministrul a vizitat expoziţia "Arhitectură şi Regalitate" care poartă semnătura acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu, prof. dr. arh. Augustin Ioan şi prof. dr. arh. Marius Marcu-Lapadat.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Sant'Egidio viorica dancila